Majoritatea elevilor care abandonează şcoala vin din rândul celor care au pierdut un an. Ministerul Educaţiei îşi propune să elimine fenomenul repetenţiei în timp.
Puţin peste 1% din totalul elevilor, adică în jur de 30.000 de copii. Atât înseamnă repetenţii din România în fiecare an. Un număr suficient de mic cât să nu fie luat în seamă, dar suficient de mare cât să îngrijoreze autorităţile. Profesorii melancolici susţin însă că nici repetenţia nu mai e ce-a fost şi spun că mulţi dintre colegii mai tineri nu mai lasă copii "pe vară" pentru a nu-şi strica vacanţa.
În aproape 70% dintre cazuri, cauza repetenţiei rămâne însă absenteismul prelungit, care duce la scăderea notei la purtare, iar dacă înainte de 1989 un grad mic de repetenţie trebuia să însemne neapărat un semn al calităţii sistemului de învăţământ, perpetuarea acestui tip de "pedeapsă" în şcoală nu face decât să readucă în discuţie care este rolul şcolii, în esenţă: de a recompensa sau de a da o palmă pe obrazul elevului la fiecare greşeală.
Cum poate fi prevenită repetenţia
"Experienţa proprie îmi spune că în cele mai multe cazuri, când un elev este lăsat repetent, profesorul nu face suficient pentru a-l sprijini. La elevii care rămân repetenţi, studiile de caz spun că de cele mai multe ori nu se mai putea face nimic, dar sunt şi situaţii destule în care nu s-a făcut suficient", este de părere Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
Noua lege a educaţiei, aflată în discuţii la Senat, oferă profesorului mai multă libertate în programul de predare, astfel ca 25% din orele de la clasă să poată fi dedicate aprofundării materiei cu elevii cu un ritm mai lent de învăţare. Reprezentanţii ministerului consideră că acest lucru ar putea duce la reducerea numărului de repetenţi.
"Ideea de învăţământ remedial care este aplicat cu succes deja în alte ţări ar duce şi la noi la optimizarea învăţării. Profesorii vor avea de făcut planuri individualizate care nu înseamnă în esenţă decât perfecţionarea muncii. Copilul respectiv nu va fi privit sub nicio formă ca un copilproblemă, ci va fi un copil pentru care se va face o adaptare a metodelor", explică Oana Badea, secretar de stat în preuniversitar în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
30.000 de elevi repetenţi are sistemul românesc de învăţământ, la sfârşitul fiecărui an şcolar
CAUZE ŞI EFECTE
Cum se transformă un eşec şcolar într-o dramă "Repetentule!" Era o jignire cu care îi pedepseam adesea pe colegii care nu obţineau suficiente note de trecere. Stigmatul repetenţiei sau al corijenţei urmăreşte învăţământul românesc de mulţi ani. Efectele asupra copiilor sunt diferite de la caz la caz. Câteodată, mediile de 4 la mai mult de 3 obiecte devin o tragedie în ochii părinţilor.
Codruţa Missbach, profesoară de ştiinţe socioumane, e convinsă, după ani buni la catedră, că principala vină o poartă dascălul. "Corijenţa şi repetenţia sunt măsuri punitive, dar au sau ar trebui să aibă o dimensiune moralizatoare: elevul ar trebui să înţeleagă că nimic nu se primeşte pe nemuncă. Însă tocmai dimensiunea moralizatoare s-a anihilat şi a mai rămas strict cea punitivă. Am o dilemă: dacă admitem că valoarea cunoaşterii se exprimă şi prin promovabilitate, atunci reducem calitatea învăţării la note. Sau punem în paranteză aspectul ăsta şi aplicăm alte criterii ale calităţii?", este retorica profesoarei care nu se dădea nici ea în lături de la a lăsa corijenţi.
"Mi-am dat seama că un profesor care are tentaţia de a lăsa corijenţi e slab. Dacă scoţi un elev în prag de corijenţă la tablă de cinci ori, tu trebuie să-l înveţi. Dacă n-ai reuşit, nu eşti un profesor bun", crede dascălul. "Corijenţa trebuie să rămână un «arest preventiv», în condiţii ex cep ţio nale. E bună câteodată, iar profesorul trebuie să deţină arta de a da note mici cu acordul elevului. Dacă acesta nu e ne drep tăţit, îşi asumă vina", arată pro fesoara.
Părinţii pot agrava situaţia
Şi psihoterapeuţii cred că repetenţia trebuie privită diferit de la un caz la altul. "Depinde de copil, dar mai ales de părinţi. Felul în care privesc părinţii problema şi cum îşi asumă şi ei o parte a eşecului e important. Contează şi dacă statutul de repetent primeşte o etichetă socială negativă. Nu se poate generaliza însă. Am avut o colegă care a rămas corijentă la fizică şi a ajuns apoi profesoară de fizică. E important cum ştii să faci din eşec o victorie", crede psihologul Andreea Dumitrescu, de la centrul MindCare.
SCHIMBĂRI
Se merge spre eliminarea treptată a repetenţiei
Înainte de Revoluţie, repetenţia era interzisă până la clasa a IV-a şi se încercase să se elimine şi în restul ciclurilor, ca semn al sănătăţii sistemului educaţional. Şi în prezent, noua lege a educaţiei încearcă ceva asemănător, însă fără a pune mizeria sub preş, ci încercând pur şi simplu să dea mai multă libertate profesorului la ore pentru ca acesta să poată aprofunda materia şi să-i aducă din urmă şi pe elevii care au dificultăţi de învăţare.
"Evaluările naţionale pe care le-am gândit pot fi indicatorul unor probleme în sistem. La clasa a II-a, când se evaluează nivelul scrierii, cititului şi socotitului, vezi dacă ai copii care nu au dobândit aceste abilităţi. Şi atunci ştii ce ai de făcut mai departe", explică secretarul de stat Oana Badea.
În prezent, elevii de clasa întâi nu pot fi lăsaţi repetenţi, dar părerile învăţătorilor sunt împărţite. "Unii învăţători cred că tocmai în clasa întâi ar trebui să fie lăsaţi repetenţi, când nu există riscul de a-i pierde. Oricum, ideal ar fi ca acei copii să nu piardă un an", mai spune Oana Badea. Un profesor trebuie să poată justifica însă repetenţia şi să arate că a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a remedia situaţia.
