Pe lângă facturile foarte mari la energie electrică și gaze naturale, românii racordați la sistemul centralizat de căldură mai primesc o lovitură din partea autorităților. În București sunt cele mai multe apartamente fără repartitoare.
O lege care a intrat în vigoare în luna iulie îi obligă pe românii racordați la sistemul centralizat de energie termică să-și monteze contoare pentru căldură sau repartitoare. Termenul limită este de 31 decembrie a.c., iar cei care nu se conformează riscă amenzi care pot ajunge la 1.000 de lei.
În București, clienții Termoenergetica au început să primească notificari în care li se aduce la cunoștință noua reglementare.
Concret, obligativitatea montării contoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie 2021, este prevăzută de Legea nr. 196/2021.
„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în actul normativ.
Legea prevede contravenții usturătoare
Legea prevede și o amendă între 500 și 1.000 de lei pentru proprietarii care nu vor respecta termenul-limită.
„Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările și completările ulterioare, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri”, după cum scrie în document.
Montarea contoarelor sau a repartitoarelor va fi obligatorie indiferent că este vorba de apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie.
Cele mai multe apartamente necontorizate sunt în București
Cele mai multe probleme cu noua lege este în București, dat fiind că aici sunt cele mai multe apartamente în care vor trebui montate repartitoare/contoare de căldură.
Eugen Berceanu, administrator al unui bloc de locuințe din București, a comentat prevederile legislative intrate în vigoare din luna iulie. Într-o intervenție la Antena 3, acesta a precizat că, în București, va fi imposibil ca legea să fie respectată, astfel ca toți proprietarii să-și monteze repartitoare până la finalul anului.
„Un repartitor costă între 100 și 200 de lei, în medie. 80% din scara de bloc trebuie să își pună repartitoare ca să fie fezabil și pentru firmele de repartitoare. Ele se vor citi prin radio și vor constata cât agent termic și câtă căldură se consumă în fiecare apartament. Din principiu, din părerea mea, acest lucru este bun, dar s-a grăbit Guvernul să oblige persoanele critice din apartamentele care sunt încălzite cu agent termic să dea un termen foarte scurt, de 4 luni de zile. Cred că nici teoretic, nici practic nu se se poate realiza acest lucru în București, unde sunt în jur de 500.000 de apartamente fără repartitoare” a precizat Eugen Berceanu.
Firmele sunt depășite de situație
Potrivit spuselor sale, dat fiind numărul foarte mare de solicitări, firmele care montează astfel de echipamente nu vor face față. Acestea nu dețin stocuri atât de mari de repartitoare pentru a acoperi toată piața.
„În București sunt cele mai multe apartamente fără repartitoare și nu cred că au un stoc firmele atâtea repartitoare, pentru că fiecare apartament are un minim de trei repartitoare, trei calorifere. Asta înseamnă un milion și ceva de bucăți”, a mai spus Eugen Berceanu.