Remiză albă între Universitatea Cluj și FCSB. Ardelenii au ratat o lovitură de la 11 metri

Remiză albă între Universitatea Cluj și FCSB. Ardelenii au ratat o lovitură de la 11 metriMeci fără goluri. sursa: Facebook

Universitatea Cluj și FCSB și-au împărțit câte un punct la finalul partidei ce s-a disputa, luni, în Ardeal. Gazdele au irosit o lovitură de la 11 metri.

Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu FCSB, 0-0, luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal.

''U'' a ratat un penalty, în minutul 16, prin Dan Nistor, al cărui şut a fost apărat de portarul Ştefan Târnovanu, care a intervenit apoi salvator şi la reluarea lui Nistor.

Egal fără goluri între Universitatea Cluj și FCSB

Lovitura de pedeapsă a fost dictată pentru faultul lui Mihai Lixandru asupra lui Dan Nistor. Fundaşul ghanez Nana Antwi a debutat la FCSB, intrând la pauză.

''U'' Cluj are o singură victorie în ultimele şapte etape, două egaluri şi patru eşecuri.

FCSB, care are două egaluri în ultimele trei etape, e neînvinsă de opt etape, în care a înregistrat cinci victorii şi trei egaluri.

Scorul a fost egal şi în tur, 2-2

FC Universitatea Cluj - FC FCSB 0-0, Cluj Arena - Cluj-Napoca Dan Nistor a ratat un penalty în min. 16 (a apărat Ştefan Târnovanu). Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); al patrulea oficial: Mircea Ardelean (Arad) Arbitru video: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitru asistent video: Ferencz Tunyogi (Zalău) Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) - CCA, Cătălin Popa (Vaslui) - LPF.

sursa: Agerpres

Eroul negativ, Dan Nistor

Dan Nistor, jucătorul care a ratat un penalty pentru gazde, a explicat ce s-a întâmplat la faza respectivă.

Am bătut prost (n.r. la penlaty). Îmi pare rău că am ratat. Asta este viața. Alte dăți am dat și am luat gol. Mi-aș fi dorit să înscriu la acea fază.

Nu am reușit, dar până la urmă e bun și acest punct. Acasă nu prea reușim să câștigăm. Cred eu că a fost un joc de luptă, de uzură. Nu au fost mari ocazii. E un rezultat echitabil.

Suntem supărați, mai ales eu. Probabil că în seara asta nu o să dorm. Nu au existat certuri în vestiar. Mister ne mai ceartă la interviuri, dar e normal”, a spus Nistor la Digi Sport.

 

Ne puteți urmări și pe Google News