Recenta criză migratorie dintre Europa și Turcia, direct legată de conflictul din Siria, ilustreză și ea ambiguitățile occidentalilor în raport cu Ankara, unul din principalii piloni ai Alianței Nord Atlantice.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a deschis robinetul cu refugiații instalați pe pământ turcesc (sau aflați în trecere) către Grecia și Uniunea Europeană, procedând la un șantaj în încercarea de a obține un sprijin NATO, în fața Rusiei, în situația din Siria, și un ajutor financiar de la europeni, pe de altă parte.
Însă această criză migratorie este veche. Chiar dacă ea a atins un vârf în 2015, această criză a început în realitate ca urmare a intervențiilor occidentale în Afganistan în 2001 (unde și Turcia a fost prezentă), apoi în Irak în 2003 (sub mai multe pretexte), înainte de a cunoaște o explozie la începutul „primăverii” arabe, în 2011, în special în Siria, antrenând mișcări fără precedent ale populației în această țară și contribuind la emergența tentaculară a Statului Islamic în Orientul Mijlociu (primul proto-stat terorist din timpurile moderne).
Astfel, Turcia a absorbit cea mai mare parte a acestor refugiați (politic sau economic), cu aproape 4 milioane de persoane stabilite pe teritoriul ei. Turcia a cunoscut o remarcabilă creștere economică în ultimii 20 de ani, în special după ascensiunea la putere a partidului AKP, sub impulsul lui Recep Erdogan. Totuși, Turcia nu este o petromonarhie din Golf, unde nivelul resurselor garantează o mană financiară.
Găzduirea refugiaților a însemnat pentru Turcia o sarcină financiară considerabilă și dificilă de asumat pentru guvern și populație.
Din contra, Uniunea Europeană, obișnuită să dea lecții de morală în toate direcțiile, inclusiv unora din membrii săi, cu privire la criza migratorie, este o putere economică mondială de prim rang.
După 2015, la apogeul crizei migratorii, în timpul căreia aproape un milion de refugiați au intrat în Europa (în principal în Germania, ceea ce a reprezentat un șoc fără precedent în această țară), Bruxelles a semnat un acord cu Ankara (18 martie 2016) pentru a fixa un număr maxim de refugiați pe sol turcesc.
Acord care a funcționat, deoarece numărul migranților care soseau în UE a scăzut drastic, de la 3.500 pe zi la doar câteva zeci.
În contrapartidă, UE s-a angajat, așa cum a făcut-o cu alte țări care găzduiesc refugiați în Orientul Mijlociu (Liban, Iordania, în special), să deblocheze o sumă substanțială de aproape 6 miliarde de dolari.
Bani care nu au fost integral vărsați, așa cum des se întâmplă atunci cînd vine vorba de ajutoare sau de donații internaționale, scrie Slate.
Recomandările noastre
