Până joi toate școlile sunt obligate să dea lista cu elevii și profesorii care participă la pregătire, precum și la Bac și Evaluarea Națională.
Măsurile pe care școlile sunt obligate să le ia din 2 iunie, au fost publicate în Monitorul Oficial.
Prevederile apar în Ordinul comun semnat de miniștrii Educației și Sănătății care stabilește măsurile obligatorii pentru școli în perioada 2-12 iunie și pentru examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020, ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul oficial a fost semnat pe 8 mai și până azi niciun oficial, nici Monica Anisie ministrul Educației și nici Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, nu au anunțat școlile ce anume trebuie să facă, în condițiile în care termenele prevăzute în Ordin sunt extrem de scurte și în școli încă nu este activitate.
Schimbări majore
Dacă în varianta inițială a acestor măsuri, elevilor cu boli cronice sau care locuiesc cu persoane cu boli cronice ori cu vârste de peste 65 de ani le era interzis accesul în școli, acum le este permis accesul dacă părintele decide asta.
Pentru orice profesor, elev, cadru auxiliar temperatura corpului măsurată de un medic sau un asistent prezent la școală pe toată durata orelor și examenelor depășește 37 °C, acesta nu va fi lăsat să intre. Iată ce prevede documentul:
”Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, în termen de 5 zile de la publicarea prezentului ordin, vor elabora și vor aproba o procedură proprie, prin care stabilesc modalitățile de desfășurarea activităților de pregătirea sesiunilor de examen, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității de învățământ, asigurându-se e că:
a) la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37 °C) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pentru aga durata desfășurării activităților;
b) în situația în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea ta de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învățământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului și conduitei de tratament...
Mai multe detalii puteţi citit AICI