Dacă pandemia de COVID-19 nu te sperie și, în ciuda creșterii numărului de cazuri, ești decis să-ți petreci vacanța într-o stațiune de pe litoral, este bine să îți iei oareșce măsuri de protecție pentru a evita o posibilă infectare cu noul coronavirus
În ciuda creșterii numărului de infectări, românii nu sunt dispuși să renunțe la vacanțele organizate la malul mării. Spre deosebire de anii trecuți, când erau preferate destinațiile exotice, în Maldive, Dubai, Caraibe etc., anul acesta cei mai mulți preferă să-și facă vacanțele prin apropiere, pe Litoralul românesc, sau, maxim, în Bulgaria ori Grecia.
În contextul pandemiei de coronavirus, vacanțele de anul acesta vor fi cu totul diferite de celelalte, din anii trecuți datorită regulilor și restricțiilor care trebuie respectate.
Drept urmare, pentru a veni în întâmpinarea celor care nu vor să renunțe la tradidționalul sejur petrecut la malul Mării Negre dar, în același timp, doresc să se protejeze de o posibilă îmbolnăvire, specialiștii au elaborat un set de reguli care trebuie urmate. Un decalog al turistului care-și petrece vacanța pe Litoral.
Regula 1: Organizați-vă concediul doar cu membrii familiei. Dacă în vremuri normale erai obișnuit să pleci în vacanță cu prietenii, în grup, anul acesta este bine să-ți limitezi cât mai mult relațiile sociale. Grupul social trebuie redus cât mai mult, cel mai sigur doar la cei alături de care locuiești zi de zi, în casă.
Regula 2: Nu renunțați la masca de protecție. Regulile de protecție sanitară și distanțare socială se aplică oricând și oriunde, chiar și în timpul vacanței. De aceea trebuie să practicați o igienă bună a mâinilor, să mențineți distanța de 1,5 – 2 metri față de celelalte persoane cu care intrați în contact și să purtați masca de protecție în locurile publice.
Chiar dacă, este oarecum incomodă, trebuie să știți că purtarea măștii vă protejează și nu provoacă intoxicații cu CO2.
Regula 3: Socializați cu alte persoane doar afară, în spații deschise. Dacă v-ați întâlnit cu un grup de prieteni și trebuie să intrați în contact cu aceștia, e bine să o faceți în aer liber, afară, nu în cameră.
Spre deosebire de spațiile închise, afară, există un flux mai mare de aer, iar picăturile respiratorii se disipează mai ușor, reducând riscul unor contaminări. Cât stați afară, însă, nu uitați de regula 2.