Regizorul şi producătorul Paul Haggis, laureat al Premiului Oscarul, a fost arestat în Italia după ce ar fi agresat sexual o tânără. Autoritățile au declarat că acesta i-a făcut avansuri unei adolescente, dar ea l-a refuzat.
Regizorul şi producătorul canadian Paul Haggis, laureat al Premiului Oscarul, a fost arestat în sudul Italiei, fiind suspectat de agresiune sexuală împotriva unei adolescente.
Paul Haggis este „suspectat de infracţiuni de agresiune sexuală şi vătămare corporală gravă, infracţiuni comise împotriva unei tinere străine”, au indicat agenţiile ANSA şi AGI, citându-l pe procurorul din Brindisi.
Scenaristul a negat aceste acuzaţii. „Faceţi investigaţii cât mai curând posibil, sunt total nevinovat”, a declarat Haggis prin intermediul avocatului său italian, Michele Laforgia.
I-a făcut avansuri unei tinere
Paul Haggis, în vârstă de 69 de ani, urma să meargă la festivalul de film Allora Fest, care începe marţi în oraşul Ostuni, în provincia Brindisi. Cu toate astea, oamenii legii nu au mai stat pe gânduri și l-au arestat.
Potrivit procuraturii, presupusa victimă a fost cu Paul Haggis înainte de festival.
„Suspectul ar fi forţat-o pe tânără, pe care a cunoscut-o cu ceva timp înainte, să întreţînă relaţii sexuale”, a mai spus procurorul de caz. Acesta ar fi insistat de mai multe ori, dar fără rezultat.
În urma unuia dintre aceste raporturi sexuale, tânăra a fost „nevoită să solicite îngrijiri medicale”, a adăugat aceeaşi sursă, citată de Agerpres.
A mai fost acuzat de agresiune sexuală
Regizorul a mai fost acuzat de agresiune sexuală. În ianuarie 2018, Paul Haggis a fost dat în judecată de trei femei după ce o primă plângere a fost depusă împotriva lui la Curtea Supremă din New York de către un agent de publicitate cinematografică, Haleigh Breest, scrie The New York Times.
Haggis l-a acuzat pe regizorul filmelor „Crash” şi scenaristul „Million Dollar Baby” şi „Casino Royale” că a violat-o de mai multe ori în ianuarie 2013, când avea 26 de ani.
Avocații acestora au declarat că regizorul este „un prădător în serie care atacă femeile de ani de zile” și că trebuie oprit înainte de a distruge viața și altor tinere.