Interpreta de muzică populară Gabi Luncă a fost înmormânată, marţi, în cimitirul Dămăroaia, în cadrul unei ceremonii speciale.
Ceremonia de înhumare a vestitei artise a inclus mai multe opriri pe traseul către cavoul din cimitirul bucureştean.
Gabi Luncă a fost înmormântată lângă soțul ei, lăutarul Ion Onoriu
O primă oprire a avut loc la sediul TVR, unde a fost depus un portret al artistei. O altă oprire a avut loc în faţa casei sale. Pe tot acest traseu, cortegiul funerar a fost însoţit de lăutari care au intepretat cântece din aria care i-a adus faima..
Potrivit familiei, ultima dorinţă a lui Gabi Luncă a fost respectată. Copiii i-au cumpărat regretatei artiste un cavou exact cum își dorea ea, notează Antena 3. Așa cum a anunțat fiica ei și a lui Ion Onoriu, Rebeca Onoriu, a fost înmormântată lângă soțul ei, decedat în deceniul 9.
Priveghi pentru ”regina muzicii lăutărești”.”Eu am inima de tânără”
Cântăreața numită de admiratori și colegi ”regina muzicii lăutărești”, a fost comemorată luni de aproximativ 100 de oameni, reuniți într-un pavilion de la Romexpo. A fost un fel de priveghi, ținut fără ca trupul ei să fie acolo, a relatat Știrile Pro TV.
Apropiații și fanii s-au strâns pentru a-i cinsti memoria celei care a bucurat mulți români cu muzica și farmecul ei. La fața locului au fost polițiști, care s-au asigurat că sunt respectate regulile de distanțare. Participanții au stat la distanță și au rostit pe rând câteva cuvinte în amintirea celei care a fost Gabi Luncă. Sala a fost închiriată de Biserica Penticostală Renovatio, cult căreia îi aparținea artista. ”Eu am inima de tânără”, obișnuia să spună exuberanta cântăreață.
După 3 săptămâni de spitalizare, Gabi Luncă s-a stins la finalul săptămânii trecute. Cu o tuse ușoară, dar cu test Covid pozitiv, a fost internată inițial la Spitalul Matei Balș. Medicii au descoperit o inflamație gravă la plămâni și au decis să o transfere în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Ilfov. Aici starea de sănătate i s-a degradat.
Citește și Gabi Luncă renunțase la cariera apreciată chiar și de soții Ceaușescu. Ziua în care a mai urcat pe scenă în mod excepțional. Video