Regina înșelată și blestemul regal

Regina înșelată și blestemul regal Caterina de Medici . Sursa foto: Wikipedia

Regina înșelată și blestemul regal. Cum a rămas în istorie Caterina de Medici și cum a încercat să salveze situația.

Caterina de Medicis s-a născut la 13 aprilie 1519, la Florența, republică italiană renumită în epocă. A fost fiica marelui Lorenzo II de Medici, Ducele d'  Urbino, nepotul marelui și legendarului Lorenzo Il Magnifico (Magnificul) și al prințesei Madeleine de la Tour  d'Auvergne. La naștere, se numea Caterina Maria Romola di Lorenzo de' Medici.

Regina Caterina: de la copila tristă din Florența la regina puternică a Franței

Copilăria sa a fost una tristă. Și-a pierdut părinții din cauza unei epidemii de febră. A devenit ducesă d' Urbino și a fost tutelată de unchiul ei patern (era o formulă convențională, viitorul papă era văr de gradul I al bunicului ei patern) care va deveni papă sub numele de Clement al VII-lea. Este cel care nu i-a acordat divorțul Regelui Henric VIII Tudor al Angliei de Caterina de Aragon. A fost așadar o catolică devotată și convinsă.

La 14 ani, prin manevrele diplomatice ale Papei Clement VII, la 28 octombrie 1533 devine soția Ducelui d'Orléans, viitorul rege Henric II. De menționat este faptul că la un moment dat, în 1529, a fost răpită de florentini, dar eliberată de armatele papale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Regina Franței, blestemul Templierilor și profețiile lui Nostradamus

Ca soție a faimosului Rege al Franței, Henric II ( născut în 1519, a domnit între 1547-1559) a dat naștere unui număr de 10 copii. Trei băieți ai săi au fost  regi ai Franței, din Casa de Valois.

A fost, de departe cea mai celebră personalitate a Franței secolului al XVI-lea, secol marcat de războiaele religioase între catolici și protestanți, aceștia din urmă numiți hughenoți.

A fost protectoarea primului chirurg al lumii care realizat ligatura unei artere în loc să cauterizeze membrele amputate cu fierul roșu, chirurgul Ambroise Paré și al celui mai mare clarvăzător al istoriei, marele Michel de Notredame sau Nostradamus.

Un catren al lui Nostradamus a prezis moartea soțului ei. Acesta a murit la 10 iulie 1559, în timpul unui turnir, o așchie a lancei adversarului de întrecere intrând în ochi și în creier prin viziera căștii. Adversarul regelui avea pe cască un leu, iar prezicerea spusese că „leul tânăr îl va ucide”.

Caterina de Medici a fost considerată ca fiind vinovată de masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu (23/24 august 1572), când hughenoții au fost măcelăriți, Ambroise Pare fiind adăpostit în dulapul unuia dintre fiii reginei Franței.

Nostradamus i-a prezis Reginei Caterina că toți fiii săi vor muri, ca urmare a unui greu blestem. Acest blestem, conform tradiției, ar fi fost lansat de Jacques de Molay, șeful Ordinului Templierilor pe care regele Franței Filip IV cel Frumos i-a judecat și condamnat la moarte. Marele Maestru Jacques de Molay a blestemat regii Franței până la al șaptelea neam, adică se spune că însăși moartea lui Ludovic XVI în 1793, în timpul Revoluției Franceze ,ar fi fost legată de acest blestem.

Regina, îngrozită de amantă. Cum a devenit eroină de romane, cu informația relativ trunchiată de dragul senzaționalului

Soțul ei a avut o relație de durată cu Diana de Poitiérs, din 1538 până în 1559.În perioada 1559-1589, adică timp de trei decenii, a tutelat trei regi ai Franței, Francisc II, Carol IX și Henric III. Au fost momente grele cu crime, trădări conflicte majore cărora Caterina de Medici le-a făcut față. A fost o regină pe jumătate italiancă, pusă să reziste ambițiilor nemăsurate a două mari familii puternice și nemiloase ale nobilimii franceze: Guise și Bourbon. Din păcate, din dorința de a crea senzațional și a-și vinde romanele, scriitori ca Alexandre Dumas și Michel Zevaco au acuzat-o că și-ar fi otrăvit propriul fiu, pe Carol IX, și pe regina Navarrei, o rivală a ei în intrigile politice, Jeanne d'Albret.

Regina care a creat ceea ce numim azi „French cuisine”

Regina a amenajat interioarele Castelului Chenonceaux, lansând monograma sa CC pe care o va folosi mai târziu și Coco Chanel. Se spune că grație Caterinei de Medici, azi mâncăm cu furculița. Instrumentul era folosit pentru a consuma produsele care i-ar fi murdărit mâinile și ar fi obligat-o să se spele acolo unde apa lipsea. De regulă, nobilii mâncau purtând mănuși fine, speciale, și vara și iarna.

Tot Caterina de Medici a adus din regiunea sa natală, Toscana, bucătari pricepuți care au creat actuala bucătărie franceză. A decis ca meniurile sărate să fie consumate înaintea celor dulci. A mai fost creditată și cu  introducerea lenjeriei intime la femei pentru că ea adora să meargă călare pe caii din cele mai celebre herghelii și, astfel, doamnele de la curte ar fi avut o protecție în plus. Tot despre ea se spune că ar fi fost (nu este deloc un obicei sănătos și nu îl recomand!) prima femeie din Europa care a fumat tutun.

Regina Caterina de Medici a murit la 5 ianuarie 1589, la Blois pe Valea Loirei.