Cât de apreciat era Regele Mihai în România? IMAGINEA-EVENIMENT care spune totul. Foto în articol
- Olguta Solomon
- 5 decembrie 2017, 18:19
O fotografie de grup istorică a difuzată în 2005 de România TV. Regele Mihai apare alături de Emil Constantinescu, Ion Iliescu și Călin Popescu Tăriceanu, în timpul mandatului lui Traian Băsescu, imagine din care nu lipsește nici șeful statului de atunci.
Regele Mihai a încetat din viață marți, 5 decembrie, la ora 13.00 (n.r – ora României), la reședința sa privată din Elveția, a anunțat Casa Regală.
Conform unor surse din aviația militară română, trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi adus în România pe 13 decembrie. Trupul neînsuflețit va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeș.
Miercuri va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este 'în stare de suferință', alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie