Regele Charles, contestat de extrema stângă „woke” în Australia

Regele Charles, contestat de extrema stângă „woke” în AustraliaRegele Charles Sursa foto: X

Regele Charles are programată o vizită oficială, începând cu 18 octombrie, în Australia, în Sydney și Canberra. Aceasta va fi urmată de participarea la reuniunea șefilor de guvern din Commonwealth (CHOGM). Evenimentul se va desfășura în Samoa, în Pacificul de Sud.

Monarhul britanic, în vârstă de 75 de ani, a vizitat Australia de 16 ori. Pentru această călătorie, care va dura șase zile, el și-a suspendat tratamentul împotriva cancerului.

Regele Charles contestat de activiștii de stânga

O mișcare politică de stânga, Mișcarea Republicii Australiene (ARM) a promis să facă din vizită „Turneul de adio” al monarhiei în Australia. Astfel, șase dintre guvernatorii statelor australiene și-au făcut un alt program pentru a nu se întâlni cu Regele Charles. Cinci dintre aceștia fac parte din Partidul Laburist, de stânga.  Est o scuză, dat fiind că turneul a fost organizat cu luni în urmă.

Jurnalistul britanic Phil Dampier i-a descris pe politicienii australieni drept „nepoliticoși și lipsiți de respect”. Alți comentatori consideră că o astfel de atitudine nu face bine cauzei republicane.

„Republicanii nu fac bine cauzei lor încercând să facă de râs un om bolnav care își face datoria călătorind prin lume la cererea guvernului australian. (...) Ei se expun ca fiind meschini și, mai rău, inumani prin faptul că nu recunosc sacrificiul personal al regelui pentru a-și face datoria”, a comentat Tom Bower, citat de Mail.online.

Mai mult, activiștii republicani de stânga plănuiesc și mișcări de protest în timpul vizitei întreprinsă de Regele Charles în Australia.

Charles III și Camilla

Cuplul regal Charles III și Camilla Sursa foto: X

Cuplul regal este așteptat vineri în Australia

Regele Charles și soția sa, Camilla, urmează să ajungă în Australia vineri. Ei au planificate vizite în Sydney și Canberra, unde vor da ochii cu protestatarii de stânga. Pe de altă parte, sondajele de opinie arată că australienii rămân susținători ai monarhiei. Unul din patru oameni are o părere mai bună despre Regele Carol decât înainte ca acesta să fie încoronat.

Conform cercetării, doar unul din trei crede că Australia ar trebui să devină republică. Procentul este în scădere, față de cei 39,4% care au votat în acest sens la referendumul din 1999. În acest context, Tom Bower crede că vizita lui Charles va fi un mare succes.

„Charles știe că tradiționala campanie zgomotoasă a republicanilor australieni pentru a pune capăt monarhiei a fost întotdeauna înfrântă de alegătorii australieni. (...) Regele știe că Regina și Familia Regală au fost întotdeauna susținute cu căldură în Australia și au recunoscut politicos că slăbiciunea republicanilor minoritari este că alternativa este considerată mai rea”, a mai spus Tom Bower.

Regele Charles nu se opune instaurării republicii

Disputa legată de vizita regală a fost precedată de o serie de atacuri asupra unor statui britanice. Acest lucru este de neînțeles pentru comentatori, în condițiile în care Regele Charles a spus că nu va sta în calea Australiei dacă dorește să devină republică. Regele Charles este și șeful statului australian.

Divizarea recentă a fost pusă pe seama politicii dusă de prim-ministrul de stânga al țării, Anthony Albanese. Acesta a fost acuzat că se supune unei „minorități zgomotoase” care promovează anumite politici de stânga. Este vorba despre o nouă generație de activiști de stânga care au fost învățați că  „țara lor este rușinoasă și rasistă”, potrivit The Wall Street Journal.

În vârstă de 75 de ani, regele Charles va efectua o vizită oficială începând cu 18 octombrie, în Sydney și Canberra. Ulterior va efectua și o vizită de stat în Samoa, în Pacificul de Sud. Aici are programată participarea la reuniunea șefilor de guvern din Commonwealth (CHOGM). El a primit acordul medicilor să facă această călătorie, timp în care va suspenda tratamentul pentru cancer.