Referendumul din 2 octombrie, ca și cel de Brexit, demonstrează că pentru liderii de la Bruxelles „democrația” este o vorbă goală, fără nici o legătură cu voința populară. Reproducem mai jos un editorial semnat în Le Figaro de expertul în drept internațional Xavier Saincol.

„Plebiscit populist”. Așa califica Le Monde referendumul din Ungaria de la 2 octombrie 2016, în legătură cu cotele de imigranți stabilite de UE. Formularea este revelatoare pentru modul de a gândi al elitelor europene, fie ele politice, intelectuale, administrative sau din presă. Ea este una incriminatoare fără apel, blamând categoric consultarea populară organizată de premierul ungar Viktor Orban, și este sinonimă cu termeni ca „reacționar”, „fascizant”, „extremist”, „xenofob”.

Cu un an și zece zile în urmă, pe 22 septembrie 2015, în plină criză a imigranților, consiliul de miniștri al Uniunii Europene vota cu majoritate calificată principiul repartizării cu ajutorul cotelor a 160.000 de imigranți sau refugiați blocați în Italia sau Grecia.

Ungaria, ca și România și Bulgaria, s-au opus și au votat împotrivă. Însă decizia, luată cu majoritate calificată, trebuia să li se aplice și acestora, în pofida voinței lor.

Desigur, aceste țări, intrând în Uniunea Europeană acceptau și regulile acesteia, inclusiv posibilitatea de a fi puse în minoritate și de a trebui să aplice unele politici fără acordul lor.

Însă problema este că multe dintre circumstanțe s-au schimbat între timp. Criza imigranților, creată de sosirea a peste un milion de persoane în Europa în 2015, care continuă și în 2016, a bulversat conștiințele și realitatea europeană.

Tratatele europene semnate de Ungaria prevedeau o pază a frontierei comune europene și o armonizare a legislațiilor privind imigrația și azilul (articolul 67 din tratatul de funcționare a Uniunii Europene). Or, datele problemei s-au schimbat radical. Nimeni nu putea să prevadă eșecul apocaliptic al UE în păzirea frontierei sale externe.

De altfel, liderii europeni, mai ales președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker și cancelara germană Angela Merkel au o parte de responsabilitate istorică în acest eșec. Amândoi au amplificat valul de imigranți prin apelurile lor. „Să le deschidem brațele”, au strigat ei, în timp ce Merkel poza în „mama refugiaților”.

Contractul, bazat pe controlul frontierei exterioare, a fost rupt de liderii UE și de Germania, nu de Ungaria.

Pentru motive ce țin de istorie, aproape o jumătate de secol de zdrobitoare dominație sovietică, suveranitatea nu este un cuvânt gol pentru unguri. Or, alcătuirea populației unei țări, dreptul de a alege ce străini primește, reprezintă inima însăși a acestei suveranități.

Desigur, tratatele europene prevăd o „solidaritate” între statele membre privind azilul și imigrația, însă în nici un caz sub forma cotelor obligatorii.

A acuza autoritățile ungare de xenofobie pentru că se opun unei logici care nu figura în tratate, cea a cotelor obligatorii, este șocant. Se cunoaște că Ungaria singură a primit 174.000 de solicitanți de azil în 2015 (în afara cotelor)? Se știe că ea este țara care, din punct de vedere al cererilor de azil raportate la numărul de locuitori, bate toate recordurile: 17,7 la 1000 de locuitori, față de 16 pentru Suedia, 9,9 Austria și 5,8 Germania?

Comisia Europeană, prin vocea comisarului pentru imigrație, a declarat că indiferent ce rezultat va avea, referendumul din Ungaria „nu va avea nici un impact juridic”, căci „statele membre au obligația de a aplica deciziile luate”.

Desigur, rezultatele acestui referendum din 2 octombrie au fost invalidate din cauza participării de 40%, inferioară pragului necesar de 50%, potrivit legii ungare. Doar că 98,7% din votanți s-au exprimat împotriva cotelor obligatorii.

Pentru Comisie, unanimitatea poporului ungar nu contează. Potrivit Comisiei, în fața dreptului comunitar (sau pretins ca atare), sentimentele unui popor, fie ele și exprimate atât de clar printr-un referendum, nu au nici cea mai mică importanță.

UE frizează aici o contradicție fundamentală: cum te poți revendica de la democrație – puterea poporului – negând atât de brutal și explicit valoarea votului popular?

Pentru unguri, această atitudine în legătură cu un subiect atât de sensibil precum obligația de a primi imigranți, într-o țară care și așa a primit cel mai mare număr de imigranți pe cap de locuitor, constituie un atentat nu doar la adresa democrației și a suveranității, ci și la demnitatea națională, la onoarea sa de națiune. Ea îi amintește de cele mai sinistre clipe din istoria sa.

Dincolo de Ungaria, atitudinea dogmatică a instituțiilor și a liderilor Uniunii Europene în acest dosar pare menită să sporească ura popoarelor față de Europa și să încurajeze succesul electoral al partidelor extremiste pe întregul continent.

Ea constituie, în modul cel mai evident, cauza cea mai adâncă a Brexit-ului. Ea pregătește explozia politică a Europei, revenirea curentelor naționaliste și prăbușirea întregului continent în haos.