Referendumul, avizat pozitiv de Curtea Constituțională în Republicii Moldova

Referendumul, avizat pozitiv de Curtea Constituțională în Republicii Moldova Sursa foto: gazetadechisinau.md

Curtea Constituțională (CC) a avizat pozitiv azi, 16 aprilie 2024, inițiativa de organizare pentru referendumul constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova.

Când va avea loc referendumul

Astfel, referendumul constituțional urmează să aibă loc, pe 20 octombrie 2024, odată cu alegerile prezidențiale. Sesizarea a fost depusă la CC pe 9 aprilie curent de 46 deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate.

„Curtea a reținut ca inițiativa de revizuire a Constituției nu contravine prevederilor Legii Supreme, nu depășește limitele materiale de revizuire a Constituției și, respectiv, poate fi prezentată Parlamentului spre examinare”, a scris într-o postare pe pagina sa de socializare, ex- președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase.

Mesajul Maiei Sandu după decizia Curții Constituționale

Ne puteți urmări și pe Google News
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a scris că „Curtea Constituțională a decis - referendumul privind aderarea la UE este constituțional, poate avea loc pe 20 octombrie și va conține întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni. Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun - ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică”.

Amintim că deputații PAS s-au adresat la Curtea Constituțională cu propunerea privind inițierea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Aceștia au propus ca referendumul să aibă loc pe 20 octombrie curent.

Alegeri

Alegeri. Sursa foto: Dreamstime.com

Moldovenii vor spune dacă vor aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

În cadrul referendumului, cetățenii Republicii Moldova vor răspunde la întrebarea „dacă sunt pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.

În cazul în care cetățenii Republicii Moldova vor susține inițiativa respectivă, preambulul Constituției va fi completat cu două alineate: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova, DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Avizul Curții intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

După avizul Curții Constituționale, proiectul de lege urmează să fie prezentat în Parlament.

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta Republicii Moldova Maia Sandu și ar urma să se desfășoare în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.

Referendumul va permite cetățenilor Republicii Moldova să rupă un cerc vicios

Menționăm că, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, susține că referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova va permite cetățenilor Republicii Moldova să rupă un cerc vicios care durează de câteva sute de ani.

În cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei ex-judecătorul a subliniat că detronarea actualei puteri poate duce Republica Moldova din nou sub influența rusească.

„Eu nu văd o problemă în a solicita opinia, a consulta opinia societății pe chestiuni de importanță nu că majoră, de importanță vitală pentru societatea noastră. Trebuie să înțelegem că, de fapt, noi acum vorbind de integrarea europeană, noi avem în față o opțiune care ne-ar permite să rupem un cerc vicios care durează de câteva sute de ani de zile. Istoria, din păcate, ne-a lăsat mereu pe altă parte a frontierei, ceea ce a generat mereu drame, a generat deznaționalizări, deportări, sărăcie și mizerie”, a declarat Alexandru Tănase.