Minunile ambasadorului SUA: Ponta renunţă la recensământ şi repară falsul de la Monitor.
Luni seara, motoarele recensământului erau turate la maximum. Şeful Administraţiei, Radu Stroe, anunţa că va mobiliza toţi administratorii de bloc. Ponta însuşi făcea un apel patetic către aleşii locali să sprijine hei-rup-ul naţional. Marţi dimineaţă, lucrurile s-au schimbat ca prin minune. Minunea s-a numit Mark Gitenstein, ambasadorul SUA, care l-a vizitat pe premier la Palatul Victoria, înaintea şedinţei de guvern. Drept urmare, Ponta a cerut ministerelor de Interne şi de Externe să procedeze "exact în conformitate cu ce a cerut Curtea Constituţională". O recunoaştere a faptului că ce voia anterior nu corespundea cerinţelor CCR. "E foarte clar că ideea iniţială cu mini-recensământul nu poate funcţiona pentru că înţeleg că boicotul continuă şi am avea tot rezultate false", a încercat Ponta să dreagă busuiocul pasului înapoi. Boicotul se referă la temerea că "oamenilor li se vor trânti uşile în nas", aşa cum declarase Traian Băsescu. Ce cere CCR Ponta susţine că judecătorii CCR nu au solicitat listele electorale permanente, care se află la BEC, ci "listele electorale permanente actualizate conform dispoziţiilor articolului 17 alineat 2 din Legea 3/2000". Doar că premierul a oprit citatul înainte de punct. Fraza CCR continuă aşa: "... liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012". Care au fost actualizate chiar de Guvernul Ponta, înainte de 29 august. Deci exact cele care se află la BEC! Dar USL vrea neapărat să umble pe listele electorale, în tentativa disperată de a scădea cvorumul necesar validării referendumului. Un alt efect al vizitei ambasadorului SUA la Guvern a fost repararea falsului de la Monitorul Oficial: a fost publicat paragraful, omis iniţial, din comunicatul CCR, care prevede explicit că românii din străinătate trebuie luaţi în calcul la stabilirea cvorumului pentru referendum. CITIŢI ŞI:
- Băsescu: "Atât premierul Ponta, cât şi ministrul Rus, s-au aşezat într-un ridicol greu de comparat. Actualizarea listelor nu se face cu 'nea Vasile"
- MINI - RECENSĂMÂNT INSTANT. Cum vrea Ioan Rus să-i numere pe români: "Mă, Popescu Vasile există?"
- INCREDIBIL. Tromboanele primarilor stahanovişti, care au dublat producţia de voturi
- Ioan Rus: Listele electorale vor fi organizate printr-un mini recensământ, până pe 24 august
- Decizia CCR poate arunca în aer alegerile locale