Evenimentul Zilei > International > „Recunoașterea de către Vatican a căsătoriilor homosexuale este în afara oricărei discuții!”
„Recunoașterea de către Vatican a căsătoriilor homosexuale este în afara oricărei discuții!”

„Recunoașterea de către Vatican a căsătoriilor homosexuale este în afara oricărei discuții!”

Interviu realizat la Roma cu Monseniorul Vincenzo Paglia, președintele Consiliului Pontifical al Familiei.

Cum vă explicați impactul mediatic și polemicile iscate cu ocazia ultimului sinod de la Vatican dedicat unei teme atât de comune  până la urmă precum familia? 

Să vorbesc despre familie și sinod pentru un cotidian de la București, dintr-o țară ortodoxă deci, reprezintă pentru mine a juca pe teren cunoscut. Papa Francisc a instaurat o metoda de neconceput înainte și anume reuniunile sinodale despre familie. Mai explicit, pe lângă episcopi, participanți la sinod, papa a dorit să implice întreaga comunitate eclezială a Bisericilor Catolice din toată lumea. Tocmai de aceea abordarea temei familiei a avut o atât de mare însemnătate pentru toata lumea. Biserica Catolica a simțit nevoia – atât la nivelul episcopilor, cât și al poporului lui Dumnezeu – să reflecteze în legătură cu acest subiect. Deja în 1980 Papa Ioan Paul al II-lea hotarâse să reuneasca primul sinod al familiei. Organizarea, treizeci de ani mai târziu, a unui alt sinod pe aceeași temă a fost motivată de numeroasele schimbări intervenite în lumea occidentală și, îndeosebi, de faptul că pentru prima dată în istorie, acel triptic originar – dar al lui Dumnezeu  către oameni-, reprezentat de familie, căsătorie și viață, a fost dezintegrat, fiecare încercând să-l reconstituie după bunul plac. Orice tip de uniune este considerată căsătorie, orice tip de conviețuire este considerată familie iar copii se pot face închiriind ovule sau utere, sau în laborator. Ne confruntăm, deci, cu o situație foarte problematică șsi din acest motiv Vaticanul și papa Francisc au simțit nevoia să reunească întreaga Biserică Catolica pentru a aborda această mare temă a familiei. Nu numai că există probleme de tipul celor evocate anterior, ci familia este extrem de importantă, indispensabilă atât pentru viața societății, cât și a Bisericii. Familia și Biserica sunt indisolubil legate; de altfel, ar fi imposibil de imaginat parohii fără familii. Aceste aspecte pot explica ecoul răsunător pe care dezbaterea sinodală l-a avut și în afara Bisericii Catolice, implicând presa internațională de toate tendințele.

Dificultatea de a imagina concilierea a două aspecte aparent dihotomice precum indisolubilitatea căsătoriei și îndemnul la îndurare creștină al Papei față de persoanele divorțate și recăsătorite a dat loc unor speculații în presa laică internaționalăa privind  o posibilă intenție a Papei de a schimba doctrina Bisericii în legatură cu pastorala familială.

A presupune că Papa Francisc ar dori sa schimbe doctrina Bisericii este o intepretare cum nu se poate mai eronată. Pontiful nu are nici cea mai mica intenție de a schimba pastorala familiei. Papa Francisc și Biserica Catolica știu foarte bine că familia reprezintă pilonul pe care se sprijină întreaga societate. A șubrezi, deci, forța familiei înseamnă a fragiliza întreaga societate. A nu lupta în favoarea familiei înseamnă a nu lua apărarea societății însesi. Putem spune că mai degrabă ne confruntăm cu o problemă contrară. Există o cultură majoritară care fragilizează familia, o cultură a unei societăți de consum în care idila se confundă cu iubirea, o cultura hiper-individualistă în care afirmarea eu-lui are întâietate față de pronumele «noi». Tocmai de aceea Vaticanul, Sfântul Scaun, Biserica Catolica țin neapărat să susțină importanța familiei.

Sinodul a relevat de altfel necesitatea aprofundării unei teologii a familiei.

Da, examinarea provocărilor vremurilor privind familia necesită o inteligență nouă pentru a putea noi, creștinii, răspunde uneia dintre vocațiile noastre fundamentale căci suntem în mod  neîndoios chemați să susținem familia așa cum aceasta este definită de tradiția biblică. Papa Francisc nu vrea schimbarea doctrinei, ci dorește ca toate familiile să fie ajutate, inclusiv cele rănite.

Și persoanele divorțate și recăsătorite, deci?

Toată lumea. Și familiile care nu au ce să mănânce, și familiile care au în sânul lor membri grav bolnavi, precum și bătrânii singuri, abandonați. Putem vorbi de răni în cadrul familiei nu numai atunci când oamenii divorțează, ci și atunci când nu este de muncă, când părinții  îsi abandonează copiii sau nu mai sunt capabili să le ofere o educație, când bătrânii sunt alungați sau duși la azile sau abandonați de-a dreptul. Trebuie să înțelegem că este indispensabil să ajutăm toate familiile. Este evident că trebuie să sprijinim familiile care sunt dezbinate. Apropo de acest aspect, câte lucruri nu auzim despre problemele cu care se confruntă imigranții români în Italia, despre familiile acestora care sunt adesea destrămate!

Copii care rămân în țară, adesea în grija bunicilor sau a rudelor, nevoiți să crească departe de părinți… 

Tocmai din cauza unor situații de acest gen, noi vrem să ne implicăm și să ne îngrijim de situația familiilor. Și apoi, dorim să se termine odată cu toată această discriminare a imigranților. Este un lucru  evident cp toate persoanele trebuie iubite, înțelese, ajutate.  În acest sens, în timpul sinodului s-au făcut anumite afirmații despre persoanele homosexuale, însa nici pe departe cu intenția de a echivala relația dintre acestea cu valorea familiei .

Polemica stârnita se referea mai degrabă la posibilitatea recunoașterii căsătoriei dintre persoanele gay.

Da, însă, acest lucru este pentru Vatican în afara oricărei discuții. Sinodul a respins în mod categoric această posibilitate. Cazul persoanelor gay nu privește familia, căci aceasta presupune procreație. Este adevărat că nu trebuie să se discrimineze persoanele homosexuale, însa asta este cu totul altceva.

Păreți a susține că intepretarea presei  privind o posibilă schimbare a doctrinei a fost cauzată fie de o neînțelegere, fie de dorința de rating, cu riscul de a amesteca totul?  

Exact. În acest fel, presa a reușit să denatureze intenția reală a sinodului.

Se vorbește totuși de un vânt de schimbare în Vatican..

În viitoarea restructurare a Curiei se intenționează crearea unui nou minister al laicilor, familiei și vieții în care, deci, laicii și femeile vor avea posturi de decizie .

Ați definit mărturisirea cuvântului Sfintei Evaghelii și iubirea de aproapele ca fiind prioritățile zilei pentru creștinii catolicii. Cum pot contribui aceste două aspecte la soluționarea actualei crize a familiei?

Cred că noi – și asta și prin contribuția ultimului sinod – trebuie să suscităm o nouă primăvară a familiei creștine. Toate familiile creștine trebuie să trăiască și să dea mărturie despre o iubire mai puternică, mai generoasă, mai misionară.

Familia este deci chemată să-și regăsească vocația misionară. Cum spunea Papa Paul al VI-lea familia este misionară sau nu este de loc.

Întocmai. Familia trebuie să-și redescopere o vocație mai amplă decât iubirea în interiorul său, și anume vocația misionară cu care Dumnezu a înzestrat-o.Cu alte cuvinte, trebuie să găsescă în cuvântul Sfintei Evanghelii forța pentru a putea depăși frontierele individualismului, inclusiv al aceluia de tip familial, și a mărturisi iubire față de toate persoanele din afara cercului familial. Iată de ce familia creștina este dispusă să primească la sânul ei pe toți oamenii care se află la ananghie și să-i ajute pe cei mai defavorizați, mai neajutorați și mai necăjiți. Acesta este lucrul care doresc să se întâmple. Nu de noi documente pastorale avem nevoie până la urmă, ci de un nou elan misionar al familiei.

Între efectele colaterale ale schimbării tendinței privind căsătoria se numără și acelea privitoare la copii. Incidența copiiilor care se nasc în afara căsătoriei este în continuă creștere în țările occidentale. În Franta, de exemplu, mai mult de 56% dintre copii se nasc în afara căsătoriei, unul din cinci copii crește în familii monoparentale, în timp ce în întreaga Europă din ce în ce mai multe persoane preferă concubinajul unui angajament durabil. Nu riscă oare instituția căsătoriei să devină desuetă astăzi?  

Asa cum spuneam mai devreme, în mod sigur, cultura nu ajută nici căsătoria și nici familia.

Să înțeleg că vă referiți la cultura secularizată actuală?

Exact, mă refer la cultura predominantă care nu încurajează relațiile durabile, profunde. Trebuie să descoperim frumusețea și forța unei iubiri  trainice, care  rezistă încercarilor și care ne ajută să descoperim, să construim împreună un viitor. Viitorul este reprezentat de pronumele “noi”, nu de “eu”. Fericirea nu poate exista într-o societate tristă, sterilă, fără urmași. Tocmai de aceea familia reprezintă o temă fundamentală astăzi când este un risc atât de mare să ne îndreptăm către o societate «de-familiarizată», în care familiile se destramăa foarte ușor: o societate alcătuită din persoane singure.

În pofida bunăstării economice -sau poate tocmai de aceea-, peisajul definit de singuratăți lângp singurptăți -copii și bătrâni abandonați sau copii care nu se nasc – Italia, de exemplu, este țara cu cea mai scăzuta natalitate – pare a defini din ce în ce mai mult societățile occidentale. 

La copii și bătrâni, aș mai adăuga și cele 170 de milioane de copii abandonați  în lumea întreagă.

Sau existența unor țări occidentale în care sunt mai multe avorturi decât nașteri.

Exact. Toate aceste aspecte justifică necesitatea unei tresăriri – cel puțin eu așa sper-  a tuturor bisericilor creștine și a tuturor familiilor de bunr credință pentru a ajuta oamenii să înțeleagă,  grație mărturiei de credință exprimate prin modul lor de viață și prin generozitatea lor, că familia este o valoare fundamentală.

Și că familia este modelul valid, salutar pentru viitorul societății.

Întocmai.  Este important a face să transpară pe plan cultural frumusețea și valoarea sigură ce consistă în a fonda o familie. Căci în forța familiei rezidă forța societății.

Calea adevărului și a dragostei este pentru dumneavoastră condiția regală pentru o familie și o căsătorie creștine. Cum să te deschizi la aceste virtuți evanghelice astăzi când paradigma consumisă a unui“utilizează și apoi aruncă”pare a se extrapola șsi la raporturile umane? 

Cred că nu trebuie să separăm adevărul de iubire căci iubirea dacă este autentică este trainică. Iar adevărul, la rândul său, este atrăgător doar dacă este plinătate a iubirii. Tocmai de aceea în cadrul familiei și al căsătoriei trebuie ca acești doi termeni, adevăr și iubire, să coexiste. Nu se poate nimeni implini, realiza ca persoană fără celălalt, de unul singur.  Fericirea nu poate fi sfântă dacă este individualistă. În acest sens, dragostea și adevarul nu pot fi niciodata separate. O dragoste care te lasa să abadonezi sau să ucizi nu poate fi autentică. Un adevăr care nu este un imbold pentru a-l accepta pe celălalt, a-ți îmbrățișa aproapele, nu este adevăr, ci minciună.

Familia este deci modelul privilegiat al gratuității și lipsei de conditionări a iubirii.

Da. Omul este coroana, Dumnezeu al creației. În Sfanta Scriptură este scris cp Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, bărbat și femeie a creat. Dumnezeu nu a creat, deci, individul, ci a creat barbatul și femeia pentru a fi împreună. Vocația omului, a fiecăruia dintre noi nu este la singurăte, ci este o vocație la comuniune. Pe de altă parte, Dumnezeu salvează poporul său; nu-l salvează pe om în mod individual, ci ca popor, comunitate. În acest sens, familia reprezintă acest nucleu, acest germen atât al Bisericii, cât și al societății.

Având în vedere că ați fost unul dintre pionierii fundației Sant Egidio, ați putea face câteva considerații despre imigrația din Italia și despre elanurile naționaliste reprezentate de partide precum La Lega Nord si Casa Pound?

Eu cred că fenomenul imigrației este unul istoric. Imigrația a existat dintotdeauna, este substanța vieții. Dintotdeuna popoarele au imigrat, s-au unit. Astăzi, însă, fenomenul globalizării amplifică teama de cel străin. Lumea a devenit prea mare, ne este teamă, construim ziduri, ne închidem în noi înșine, iar societatea individualistă accentuează această tendință de închidere în sine, de împrejmuire. Frica de celălalt înalță ziduri, le interzice celorlalți să intre și nouă înșine să iesim. De aceea tot ceea ce se întâmplă astăzi în legătură cu imigrația nu reprezintă altceva decât o decădere a culturii.

Criza este, deci, mai întâi culturală și abia apoi economică sau financiară.

Da, criza culturală este mult mai puternică.

Criza care se reflectă și la nivel axiologic.

Fără nici o îndoială. Avem în fața noastră doua opțiuni: fie o conviețuire pașnică între persone diverse, fie un conflict total, devastator. Prima variantă este rodul unei înțelepciuni a culturii, pe când cea de-a doua, conflicitul, este produsul ignoranței în raporturile umane.

Cultura presupune în mod intrinsec libertate, întâlnire a diversității, acceptarea celuilalt, a alterității.

Exact. Dacă se dorește o conviețuire numai cu cei asemănători nouă, atunci este preferabil să  rămânem singuri cu noi înșine.

Când spuneți asemănător cu sine însuși va referiți la tendința unei nivelări de ordin social, economic și, deci, la riscul închiderii în interiorul unor “caste” privilegiate și deci, a unor raporturi umane sterile? 

Da, la acest aspect mă refer.

Referitor la imigrație ați afirmat despre creștini că “sunt chemați să mărturisească forța și inteligența iubirii”. Este dragostea mai mult decât un elan al inimii, existând o adevărată inteligență a iubirii?

Când spuneam că iubirea și adevarul sunt indisociabile, mă refeream tocmai la acest aspect. Dragostea nu este oarbă dacă este autentică. După cum nici adevărul nu poate fi frigid. În acest sens, înainte Europa avea o pasiune pentru universal și a influențat astfel întreaga lume. Închizându-se în ea însăși, există astăzi riscul ca Europa săa devină sterilă, să-și piardă deci elanul său vital, tensiunea sa universală, și să devină asemenea unui copac neroditor care se desfrunzește și, in final, se usucă.

Cum vedeți viitorul Uniunii Europene luând în considerare curentele euro-sceptice sau de-a dreptul anti-europene foarte răspândite în Marea Britanie și în creștere exponențială în unele țări occidentale?

Este fructul unei Europe care nu se iubește pe sine însăși, care nu-și vrea binele.  Dacă fiecare iubește doar ideile sale, doar propria sa țară, există un risc mare de autodistrugere.

De sinucidere culturală.

Da.

Un reputat economist Sergio Romano scria că dacă prin absurd toți imigranții ar pleca, economia Italiei s-ar prăbuși.

Da, este adevărat. Fără români nu putem trăi și asta din fericire căci există un raport privilegiat între romani și români. Columna lui Traian din centrul Romei spune mult în acest sens.

Dintre toate țările neo-latine, România este singura care are în etimologia sa “Romanus”și, deci, Roma, capitala vechiului imperiu roman.

Da și acest aspect este grăitor. Am fost mereu impresionat de marea forță de atracție, de simpatia spontană existentă între români și italieni. Am fost de nenumărate ori în România  și am întâlnit un popor absolut extraordinar. În acest sens, cred că nu este întâmplător faptul că românii sunt cei mai numeroși dintre imigranții din Italia.

În mod natural, spontan, românii sunt mai atrași de Italia decât o țară precum Germania, de exemplu.

Desigur. Există o prietenie istorică intre români și italieni și eu sunt mândru de acest lucru.

Care este importanța colaborării dintre Bisericile creștine pentru a răspunde provocărilor societății globalizate privitoare la familie?

Biserica Catolică și cea Ortodoxă se confruntă din acest punct de vedere cu aceleași provocări privitoare la sfânta taină a căsătoriei și la familie. Și din acest punct de vedere noi trebuie să accelerăm întâlnirile, alianța, uniunea, să susținem. cu mai mare ardoare apărarea și implicarea noastră comună în favoarea familiei și a tot ce aceasta reprezintă. În acest sens, există deja o mișcare ecumenică a familiei care, însă, este uneori încetinită.

Care să fie oare cauzele acestei încetiniri?

O lâncezeală cauzată de diverse realități ecleziale.

Un răspuns diplomatic… Cum să transmită familia creștină lumii apetitul pentru valoarea căsătoriei astăzi când tinerii sunt influentați de societatea hedonistică?

Familiile creștine, atât cele ortodoxe cât ți cele catolice, prin mărturia  vieții lor, trebuie să arate lumii întregi frumusețea și posibilitatea de a construi o adevărata comuniune. Este acceași situație ca atunci când o fată vrea să-și cucerească pentru totdeauna alesul inimii sale: inventează orice pentru a putea să-l țină lânga ea. Încearcă să-i înțeleagă dorințele, exigențele, nevoile. Familiile creștine trebuie să înteleagă că, prin mărturia pe care o dau prin înseși viețile lor, le revine datoria de a sprijini Biserica și societatea. Familia creștină nu mai poate să trăiască gândindu-se doar la ea însăși, ci trebuie să comunice, să arate celorlalți cât este de bine și de frumos să clădești o viață împreună cu cineva.

Creștinilor laici, înainte destul de marginalizați, le revine deci în cadrul Bisericii un rol important de mărturisire a valorilor evanghelice.

Da: acesta este aspectul esențial pe care am vrut  să-l subliniez. Laicii și familiile trebuie să descopere rolul prioritar pe care îl au.

Se cuvine deci, a fi redimensionat rolul laicilor.

Mai degrabă decât redimensionat, ar trebui amplificat rolul laicilor și al familiilor creștine în interiorul Bisericii și al întregii societăți. 

Având în vedere pericolul individualismului în societatea secularizată, ce rol revine educației și  familei în schimbarea, dacă nu cumva sună prea pretențios, cursului istoriei? 

Fără îndoială Europa traversează astăzi o criză gravă a generațiilor, un adevărat hiat între acestea.

Englezii vorbesc despre “the gap between the generations”, prăpastia dintre generații.

Diverse imagini: prăpastie sau hiat, întrerupere, gol pentru a reflecta puternica criză dintre generații. Dacă ne-am imagina diferitele generații precum etajele unei clădiri, ne dăm seama că riscăm să construim astăzi un bloc înalt fără scări și fără ascensoare. Fiecare etaj este închis în sine însuși, fără nici o legătură cu celelalte. În asta consistă atât drama prezentului, cât și a viitorului societății.  De aceea este indispensabil să găsim capacitatea generativă și educativă pentru a putea uni generațiile diferite între ele.

Familia creștină ar putea deci schimba cursul istoriei, contrapunându-se lumii globalizate?

Indubitabil. Prin injectarea unui spirit familial, de comuniune în fibrele profunde ale societății capabil să unească copiii, adolescenții, tinerii, adulții și vârstnicii, familiei îi revine un rol determinant, putând  astfel schimba istoria.

Un rol fundamental într-o lume occidentală în care, parafrazând titlul unui reputat pedagog-italian se pare că “nu mai sunt adulți”, definită de căutarea tinereții fără bătrânețe…

De fapt, în căutarea unei tinereți pierdute definitiv. Societatea occidentală actuală este  definită de descompunerea unei realități unitare. Fiecare se gândeste numai la el, la bunăstarea și confortul propriu, uitând total de raportul cu celălalt, cu aproapele său. Se uită că familia este inima, punctul central al acestei dialectici a raporturilor umane.

După dumneavoastră, deci, o societate în care familia își pierde rațiunea de a fi, este devalorizată, este o societate muribundă.

În mod categoric.

Care este aportul pe care-l poate aduce Biserica Ortodoxă în acest context?

Forța misterului dumnezeiesc care transfigurează ființa umană și întreaga creație.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: