Record mondial de "infarct"! A petrecut două ore și jumătate cufundat în gheață!

Record mondial de "infarct"! A petrecut două ore și jumătate cufundat în gheață!

Un austriac, îmbrăcat doar într-un costum de baie, a petrecut două ore și jumătate într-o cabină plină de cuburi de gheață

Austriacul Josef Koeberl a intenționat doar să transmită un mesaj prin care să-i facă pe oameni să conștientizeze ce se întâmplă cu criza climatică și cu topirea ghețarilor. Cunoscut ca „omul de gheață” el a reușit, cu acest prilej să doboare și recordul mondial pe care îl deținea, la stat în gheață, rezistând timp de 2 ore, 30 de minute şi 53 de secunde.

Evenimentul a avut loc în piaţa centrală din Melk, oraş istoric situat la 80 de kilometri de Viena, în prezența a câtorva zeci de persoane care l-au încurajat.

„În Germania există cinci gheţari. Oamenii de ştiinţă spun că în numai zece ani va mai rămâne unul singur. Am doi copii şi în viitor vreau să merg cu ei pe un gheţar, să-l vadă, să poată fi pe el. Vom avea o problemă în următorii 10, 20 de ani, dacă nu facem nimic pentru a schimba lucrurile”, a explicat sportivul austriac după cum a transmis EFE.

Ne puteți urmări și pe Google News

El și-a exprimat speranța că atunci că autoritățile, politicienii și oamenii de afaceri carevor afla despre recordul său, îi vor asculta mesajul și vor lua atitudine.

Josef Koeberl are 43 de ani și lucrează ca funcţionar public. Anul trecut, l-a detronat pe chinezul Jin Songhao, care deţinea recordul mondial de stat în gheață, în cadrul unui eveniment care s-a desfășurat la Viena.

Austriacul se pregăteşte şi să doboare recordul mondial de înotat o milă (1.609 metri) în ape îngheţate, cu o temperatură sub zero grade Celsius. Intenţionase să facă acest lucru în luna martie, în zona gheţarului Hintertux, unde temperatura sub suprafaţa apei este de circa -1 grad Celsius. Pandemia de coronavirus l-a făcut să renunțe, pentru moment, la planurile sale.

Dar, dacă lucrurile se vor îndrepta, el și-a propus să facă acest lucru în martie 2021. „Omul de gheaţă” va încerca să depăşească şi această nouă provocare și să mai bată un record.