Record de spectatori la deschiderea Ceau, Cinema! Diseară se vede ”Ouăle lui Tarzan”

Record de spectatori la deschiderea Ceau, Cinema! Diseară se vede ”Ouăle lui Tarzan”

Grădina de Vară „Capitol” a fost neîncăpătoare joi seară la deschiderea celei de-a patra ediții a festivalului Ceau, Cinema! din Timișoara. Aproape 700 de spectatori au participat la gala de deschidere, prezentată de actorii Christine Cizmaș și Laurențiu Bănescu, și la proiecția documentarului „Planeta Petrila”, în premieră la Timișoara.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Regizorul Andrei Dăscălescu și protagoniștii documentarului său, artistul Ion Barbu și minerul Cătălin Cenușă, au discutat mai mult de o oră cu publicul după proiecție.

 

Tot joi au avut loc, la Cinema Timiș, și proiecția primelor două filme din competiție: „Mister Universo”, de Tizza Covi și Rainer Frimmel, și „Gloria”, de Kristina Grozeva și Petar Valchanov.

 

Secțiunea competițională continuă vineri cu alte două titluri – „Vânătoare”, de Alexandra Bălteanu, și „Nici nu știi cât de mult te iubesc”, de Pawel Lozinski. Iar sâmbătă vor fi proiectate ultimele două filme care concurează pentru trofeul Ceau, Cinema! și pentru premiul publicului – „Ultimele lucruri”, de Irene Dionisio, și „Oameni care nu sunt eu”, de Hadas Ben Aroya.

 

Evenimentul serii e proiecția documentarului „Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, aflat la doar a doua vizionare în România. La proiecția de la ora 20, la Cinema Timiș, vor fi prezenți regizorul Alexandru Solomon și producătoarea Ada Solomon, invitați speciali ai Ceau, Cinema!

 

Seara se va încheia la Grădina de Vară „Capitol” cu proiecția fanteziei muzicale cu sirene „Fiicele dansului”, de regizoarea poloneză Agnieszka Smoczynska.

 

Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! are loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România. Programul detaliat poateb fi consultat aici.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News