Record de audiență culturală. Cum arată spectacolul Naționalului timișorean care se joacă de 10 ani cu casa închisă I GALERIE FOTO

Record de audiență culturală. Cum arată spectacolul Naționalului timișorean care se joacă de 10 ani cu casa închisă I GALERIE FOTO

Un spectacol al Naționalului timișorean se joacă de 10 ani cu casa închisă. Este vorba de ”Boala familiei M”, de Fausto Paravidino, cel mai longeviv spectacol al Teatrului Național din ultimii 15 ani. În regia lui Radu Afrim, are o istorie bogată, plină de evenimente fericite. Spectacolul a avut premiera în luna mai a anului 2008, deschizând pentru prima dată Sala 2 ca sală de teatru, înainte chiar ca renovarea s-o transforme într-una dintre cele mai ofertante spații de joc din țară.

Povestea este, la fiecare reprezentație, inspirat recreată de actorii Teatrului Național – Ion Rizea (Luigi M.), Claudia Ieremia (Marta), Mălina Manovici (Maria), Călin Stanciu jr. (care a preluat rolul Luigi de la Eugen Jebeleanu), Victor Manovici (Fulvio) și  Cătălin Ursu (Fabrizio, rol deținut anterior de Colin Buzoianu). Decorul și costumele sunt create de Velica Panduru – care, de altfel, a câștigat Premiul UNITER pentru scenografie cu acest spectacol. Boala familiei M a făcut ca mii de spectatori să viseze și să se îndrăgostească atât de lumea lui Fausto Paravidino și a lui Radu Afrim, cât și de Sala 2. După 10 ani, spectacolul se joacă în continuare cu sala plină, își are propriul public – spectatori care se întorc să-l revadă an după an, dar și un public mereu nou, atras de notorietatea titlului și a distribuției.

Boala familiei M are, de asemenea, o carieră internațională de invidiat: în afara numeroaselor festivaluri internaționale la care a participat (Slovenia, Polonia, Slovacia etc.), celebrul Théâtre de l’Odéon din Paris a inclus în stagiunea sa curentă 10 reprezentații ale spectacolului, în luna iunie a anului 2009. Spectacolul, se joacă, de fiecare dată, cu toate locurile epuizate.