Evenimentul zilei: Ce impresii aveți după recentul Sinod de la Vatican? Vă așteptați la decizii revoluționare, ați intuit deznodământul acestuia?

Sandro Magister: Ultimul sinod a adus în atenție, în termeni puternici, teme care constituiau deja un motiv de mare îngrijorare în rândul opiniei publice. Este vorba nu atât de situația persoanelor divorțate și recăsătorite, cât despre posibilitatea de a divorța în Biserica Catolică. O altă temă fierbinte a fost cea a homosexualilor.

– Credeți că Sinodul a arătat o fractură între aripa conservatoare și aripă reformistă a Bisericii?

– Au fost, fără îndoială, diviziuni destul de puternice. A fost un moment în care aripa liberală a încercat din plin să forțeze lucrurile, lovindu- se, însă, de o reacție destul de puternică nu atât a unei aripi conservatoare, cât a unei părți a clerului delimitat pe criterii geografice. Cu alte cuvinte, am asistat la o ciocnire între o aripă liberală a cardinalilor și a episcopilor, localizată în principal în Germania, și o rezistență care își are majoritatea reprezentanților în Africa.

– Faptul că, în cadrul Sinodului, organ central al Bisericii Catolice, Papa a ținut să deschidă discuția despre un subiect delicat precum cel al persoanelor divorțate și recăsătorite ar putea legitima unele așteptări privind o anumită deschidere a doctrinei?

– Așteptări de deschidere a doctrinei catolice în legatură cu această temă există de multă vreme nu doar în rândul poporului creștin, dar și în mediile exterioare Bisericii. Aceste așteptări, însă, nu au luat naștere în mod spontan, ci au fost provocate în mod abundent de Suveranul Pontif însuși.

– Încearcă Papa Francisc un nou „aggiornamento” (adaptare) la lumea modernă?

– Evidențiată și cu ocazia Conciliului Vatican II-lea, problema raportului Bisericii cu lumea e veche de când s-a născut Biserica. Creștinismul decide să nu se adapteze lumii pentru a-i fi pe plac, ci, dimpotrivă, să demonstreze în ce constă noutatea revoluționară a acestei credințe. Pericolul Bisericii actuale este tocmai acela de a ceda tentatiei de a se conforma lumii, cu riscul de a-si pierde însăși rațiunea de a fi.

– Pasajele din textul intermediar al Sinodului, invitând la „alegeri pastorale curajoase” în legatură cu persoanele divorțate și recăsătorite, evaluarea „elementelor pozitive” relativ la cuplurile necăsătorite, precum și a “capacităților și calității” persoanelor homosexuale, care ar avea „multe de dăruit” au avut un ecou răsunător în presa internațională, însă au fost scoase din textul final al Sinodului, ca urmare a reacției multor episcopi. A încercat Papa să-i pună pe conservatori în fața faptului împlinit?

– Documentul a fost expresia manevrei unor persoane din interiorul Sinodului foarte apropiate de Papă, precum Monseniorul Bruno Forte, părintele Spadaro sau episcopul argentinian Victor Manuel Fernandez. Cele trei paragrafe care au suscitat acea polemică incredibilă, mai ales cel referitor la homosexualitate, au fost introduse pentru a invoca în cadrul Biericii Catolice un nou punct de vedere pe aceasta temă, axat pe înseși cuvintele Papei. Deși Pontifului nu i se poate reproșa că a acționat direct în favoarea acestei orientări, oamenii săi, însă, au contribuit mult.

– Teologia inspirată de “oikonomia” Bisericii Ortodoxe, care conferă membrilor unui cuplu care a eșuat posibilitatea unei a doua căsătorii ar putea constitui o sursă de inspirație pentru doctrina catolică în viitor?

– Întrebare interesantă, căci primul care a făcut referire în mod explicit la posibilitatea unei a doua căsătorii din Biserica Ortodoxă ca fiind demnă de studiat a fost Papa însusi. Nu este exclus ca în viitor să se creeze și în Biserica Catolică o variantă similară celei existente deja în Biserica Ortodoxă.

„Devierea spre stânga”

– Reconsiderarea percepției asupra homosexualității nu riscă să creeze puternice antagonisme cu Biserica Ortodoxă?

– Desigur. Biserica Ortodoxă este foarte sensibilă la tema homosexualității ca, de altfel, la toate temele care privesc apărarea vieții. Dacă în timpul Papei Benedict al XVI-lea a avut loc o apropiere privind implicarea comună în favoarea valorilor vieții în societatea occidentală secularizată, cu Papa Francisc se risca crearea unor dificultăți pe acest teren. Dacă, pe de o parte, deschiderea către o a doua căsatorie ar putea apropia Bisericile, tema homosexualității, dimpotrivă, riscă să le îndepărteze.

– Presa străină a speculat că Papa Francisc ar avea „o deviere spre stânga” față de Ioan Paul al II-lea sau Benedict al XVI-lea.

– Concepte precum cel de dreapta sau de stânga sunt deja, prin însăși natura lor, destul de laxe, cu atât mai mult dacă se referă la un organism precum Biserica, la un Suveran Pontif, care nu este un papă oarecare. Ar trebuie oare să considerăm ca fiind de dreapta un papă precum Ioan Paul la Illea, care a promovat și inspirat o revoluție spirituală gigantică, care a contribuit în mod determinant la căderea imperiului sovietic? A făcut un gest revoluționar. Fie că-l numim de dreapta sau de stânga, gestul său rămâne, însă, neschimbat. Este adevărat, Papa lansează adesea proteste împotriva unor misterioase organisme financiare internaționale, prezentate ca un fel de dictatură secretă ce acționează spre paguba populațiilor sărace. Aceste cuvinte, însă, sunt atât de vagi, încât sunt aplaudate de toată lumea.