RECHIZITORIU DNA. Presiunile lui Căncescu asupra subordonaților. Ce înseamnă ”nu te oblig să faci nimic ilegal!” și sloganul “șeful vea”

RECHIZITORIU DNA. Presiunile lui Căncescu asupra subordonaților. Ce înseamnă ”nu te oblig să faci nimic ilegal!”  și sloganul “șeful vea”

Dosarul în care preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, este acuzat de fapte de corupţie a ajuns pe masa judecătorilor instanţei supreme, după ce DNA l-a trimis în judecată alături de inculpaţii Ion Diniţă, Viorel Costea, Aurelia Popescu şi Cristian Emil Cirică. Dosarul se judecă în cameră preliminară, iar pentru judecarea unei contestaţii a lui Căncescu privind măsurile asigurătorii, ÎCCJ a stabilit termen pentru data de 22 decembrie.

Potrivit unui comunicat DNA transmis miercuri AGERPRES, Aristotel Căncescu, aflat în stare de arest preventiv, este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (5 infracţiuni), luare de mită, spălare de bani, în formă continuată, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos.

Procurorii DNA arată în rechizitoriu că î n ceea ce-l privește pe Căncescu, cercetările efectuate au relevat că a fost ales președinte al Consiliului Județean Brașov (anterior a deţinut un mandat de senator în Parlamentul României),  în luna iunie 2000, a făcut demersuri și a luat măsuri pentru crearea unui  aparat administrativ la nivelul CJ Brașov alcătuit din persoane care executau întocmai dispoziţiile date, fără a exista vreo preocupare pentru verificarea și respectarea legalităţii. Treptat s-a ajuns ca întreaga activitate administrativă a Consiliului Județean Brașov, inclusiv realizarea achizițiilor publice, să se desfășoare după sloganul ”șeful vrea”.

“Pentru a masca presiunea pe care o exercita asupra angajaților atunci când dorea îndeplinirea dispozițiilor date, inculpatul Căncescu a dezvoltat chiar un mod codat de adresare, folosind expresia ”nu te oblig să faci nimic ilegal”.” arată procurorii DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Relevante în acest sens sunt declarațiile lui Cirica Emil  (șef DIUAT) și cea a lui Pascu Lucian (vicepreședinte CJ):

”Președintele foloseşte această expresie faţă de angajaţi Consiliului judeţean şi este de notorietate că foloseşte expresia atunci când doreşte să fie aduse la îndeplinire dispoziţiile sale. Toţi angajaţii ştiu că atunci când preşedintele face această remarcă trebuie să fie aduse la îndeplinire de îndată dispoziţiile date.” declaraţie  Cirica

 

„Da, preşedintele Căncescu foloseşte această expresie, „nu te oblig să faci nimic ilegal”, faţă de angajaţi Consiliului judeţean şi este de notorietate că foloseşte expresia atunci când doreşte să fie aduse la îndeplinire dispoziţiile sale. Toţi angajaţii ştiu că atunci când preşedintele face această remarcă trebuie să fie aduse la îndeplinire de îndată dispoziţiile date.” declaraţie Pascu,

Acuzațile DNA

Obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfăşurate în perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2014, fiind legate de activitatea şefului CJ Braşov şi administratorul public al judeţului, care şi-au folosit funcţia publică de autoritate locală pentru interesele proprii şi ale firmelor SC Gotic SA şi SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care le administrau.

Procurorii DNA susţin că cele două firme ''de casă'' deţineau cvasi - totalitatea contractelor derulate cu CJ Braşov, întrucât le erau acordate preferenţial, prin încredinţare directă, ca urmare a dispoziţiei lui Aristotel Căncescu.