Recensământul din Republica Moldova. Ce trebuie să facă persoanele care pleacă în vacanță

Sursa foto: Arhiva EVZ

Recensământul populației și locuințelor din Republica Moldova este în plănă desfășurare. Din 8 aprilie și până pe 30 mai au fost recenzate circa 1 milion 476 mii de locuințe (inclusiv cele ocupate, secundare și neocupate) și circa 2 milioane 167 mii de persoane.

Directorul Biroului Național de Statistică (BNS), Oleg Cara, a venit cu informații pentru persoanele care pleacă în vacanță. Astfel, în cazul în care persoanele merg în vacanță peste hotare și doresc să fie recenzate înainte de plecare, acestea pot suna la Linia verde a Recensământului 0800 800 24 și se pot înțelege în privința vizitei recenzorului.

Directorul BNS a precizat că recenzorii au sarcina de a chestiona persoanele fizice până la 7 iunie, însă dacă nu reușesc, aceștia își vor continua lucrul până la 7 iulie. În acest sens, Oleg Cara a încurajat cetățenii să se completeze chestionarele când sunt vizitați de recenzori și să nu lase acest exercițiu pentru ultimele zile ale perioadei de recenzare.

„7 iunie nu este data finalizării recensământului. 7 iunie a fost dată când a fost stabilită sarcină pentru recenzori, ca neapărat în această perioadă persoanele să fie recenzate. În caz de necesitate dacă persoana nu a realizat această sarcină, deci, ea va continua acest lucru până la 7 iulie curent. Perioada de recenzare este până la 7 iulie curent.

Este altă întrebare că dacă toate persoanele ar dori să fie recenzate în ultima zi sau în ultima săptămână, noi nu am avea capacitățile respectivă pentru a face recenzare. Deci, recenzarea se face etapizat, se face în mod regulat, anume prin vizitarea tuturor locuințelor în aceste primele două luni, pentru a ne asigura că este timp suficient pentru ca toate persoanele să fie recenzate”, a declarat Oleg Cara, citat de radiomoldova.md.

Recensământul din Republica Moldova

Sursa foto: BNS

Recenzorii sunt obligați să meargă la o locuință de cinci ori, dar în unele cazuri aceștia au fost și de mai multe ori, a mai spus Oleg Cara, care a mai precizat că, în primele opt săptămâni de recenzare, au fost chestionare două milioane 167 de mii de persoane: „Acesta este un număr preliminar și destul de convențional, deoarece în el pot fi incluse persoanele ce nu se referă la populația cu reședință obișnuită.

De exemplu, soțul nu este în țară, iar soția îl declară ca fiind membru al gospodăriei sau cazurile de dublări. De exemplu, o persoană are câteva locuințe, și-a schimbat locuința. O parte din familie trăiește într-o localitate, iar un membru are un job în altă localitate: Adică, el are o locuință temporară în Chișinău, iar locuința de bază este în Sîngerei. De aceea, numărul real al persoanelor recenzate, inclusiv a populației cu reședință obișnuită, la sigur este mai mic, dar cu cât este mai mic, acum nu putem spune”.