Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a subliniat importanța publicării Normelor de Aplicare în Monitorul Oficial pentru noua Lege a Pensiilor. Acest moment este crucial deoarece va marca semnarea contractului pentru dezvoltarea software-ului necesar pentru recalcularea pensiilor.
Procesul pentru recalcularea pensiilor trebuie să fie finalizat până în august 2024, iar începând cu 1 septembrie, legea va intra în vigoare. Conducerea Casei de Pensii asigură că nicio pensie nu va fi redusă, iar pentru pensiile mici se preconizează creșteri semnificative.
Noul soft va face posibilă recalcularea pensiilor
Peste 90% dintre dosarele de pensii au fost deja introduse în sistem, iar cu ajutorul noului soft, toate casele de pensii vor efectua recalcularea pensiilor.
„În Monitorul Oficial nr.171 din 1 martie 2024 s-a aprobat prin HG.181/28.02.2024 Normele de aplicare a Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.
Aceste norme metodologice vin să clarifice mai bine legea 360/2023, nu se abat de la lege, rolul fiind de a clarifica și mai bine unele articole, ajutând atât pe cei care implementează legea cât și pe cei cărora li se adresează, pensionari și viitori pensionari”.
Daniel Baciu a declarat că în curând se va semna un contract suplimentar cu firma responsabilă de mentenanța sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii, care va include și dezvoltarea softului informatic necesar pentru recalcularea pensiilor conform prevederilor noii legi.
Nicio pensie nu va scădea după recalculare
Daniel Baciu a ținut să clarifice că nicio pensie nu va scădea după recalcularea pensiilor, punctând că majoritatea veniturilor vor înregistra creșteri substanțiale. Aici sunt incluse mai ales cele cu un stagiu de cotizare mare.
„Suntem în linie dreaptă, știm ce avem de făcut și cum trebuie făcut astfel încât la 1 septembrie pensionarii să-și primească drepturile legitime după o viață de muncă.
Țin să mulțumesc tuturor colegilor mei de la Casa Națională de Pensii cât și celor de la ministerul muncii care au fost implicați și au depus eforturi substanțiale în această perioadă. Am lucrat în echipă pentru a reuși să avem aceste norme metodologice foarte bine elaborate”, a scris Daniel Baciu pe Facebook.
Conform noii legi a pensiilor, care va fi în vigoare începând cu luna septembrie 2024, pensia pentru limită de vârstă va fi acordată la atingerea vârstei standard de pensionare, în condițiile în care se îndeplinește un stagiu minim de cotizare contributivă de 15 ani.
Pentru calculul acestui stagiu de cotizare contributivă de 15 ani, nu se iau în considerare perioadele asimilate, studiile superioare, serviciul militar, sporurile pentru condiții de muncă speciale (grupele II-a și I de muncă), perioadele necontributive anterioare datei de 1 aprilie 2001 și perioadele recunoscute conform Legii 118/1990.