Real Madrid a câștigat Campionatul Mondial al Cuburilor, într-o finală cu opt goluri. Spaniolii, la al cincilea trofeu

Real Madrid a câștigat Campionatul Mondial al Cuburilor, într-o finală cu opt goluri. Spaniolii, la al cincilea trofeu

Real Madrid a cucerit pentru a cincea oară Cupa Mondială a Cluburilor, sâmbătă, la Rabat, după ce a învins în finală echipa saudită Al Hilal Riad cu scorul de 5-3 (2-1).

Real Madrid a mai pus mâna pe trofeu în 2014, 2016, 2017 şi 2018. În finala din capitala Marocului, echipa antrenată de Carlo Ancelotti s-a impus prin golurile marcate de Vinicius Junior (13, 69), Fede Valverde (18, 58) şi Karim Benzema (54). Pentru campioana Asiei au înscris malianul Moussa Marega (26) şi argentinianul Luciano Vietto (63, 79).

Real Madrid are în palmares şi trei trofee în Cupa Intercontinentală, precursoarea Cupei Mondiale a Cluburilor (1960, 1998, 2002). Trofeul câştigat sâmbătă este al 100-lea din vitrina clubului madrilen, potrivit AFP.

În finala mică, Flamengo Rio de Janeiro, campioana Americii de Sud, a dispus cu 4-2 de Al Ahly Cairo, vicecampioana Africii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cupa Mondială a Cluburilor urmează să crească la 32 de echipe din 2025, de la şapte, câte participă în prezent.

Real Madrid s-a impus din nou la Campionatul Mondial al Cluburilor

Pe stadionul Prince Moulay Abdellah din Rabat, în prezenţa a 51.000 de spectatori, au evoluat echipele: Real Madrid: Lunin - Dani Carvajal (Vallejo, 79), Rudiger, Alaba, Camavinga - Tchouameni (Ceballos, 62), Kroos (Marco Asensio, 74), Modric (Nacho, 74) - Fede Valverde, Benzema (Rodrygo, 62), Vinicius Junior. Al Hilal: Al-Mayouf - Saud Abdulhamid, Hyunsoo Jang, Ali Al-Bulayhi, Khalifah Al Dawsari - Gustavo Cuellar, Andrei Carrillo (Michael, 74), Mohamed Kanno - Salem Al Dawsari (Nasser Al Dawsari, 74), Moussa Marega (Odion Ighalo, 86), Luciano Vietto (Abdullah Al Hamdan, 86).

A arbitrat Anthony Taylor (Anglia).

Madrilenii vor să dea marea lovitură pe piața transferurilor și testează în continuare terenul pentru cumpărarea lui Kylian Mbappe de la PSG. După cum au anunțat jurnaliștii de la The Athletic, atacantul are opțiunea de a nu-și prelungi contractul cu PSG dincolo de vara anului 2024.

„Mbappe nu va pleca de la Paris în această vară. Real Madrid va monitoriza atent situația francezului, după ce a aflat de clauza din contract care poate favoriza un transfer în 2024. Haaland era o altă țintă pentru Madrid, dar este mai avantajos să-l iei pe Mbappe liber în 2024 decât să dai 176 de milioane de lire sterline pentru Haaland”, a anunțat sursa citată.