Reactorul 1 de la Cernavodă, deconectat de la reţea, din cauza unei AVARII externe

Reactorul 1 de la Cernavodă, deconectat de la reţea, din cauza unei AVARII externe

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost deconectată ieri, la ora 15:37, de la Sistemul Energetic Naţional din cauza unei avarii produse la linia de evacuare putere de 400KV în Sistemul Energetic Naţional, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat remis Agerpres.

“Această avarie, apărută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unităţii 1 de la SEN. Ca urmare a reducerii puterii pe fondul deconectării turbogeneratorului de la reţea, specialiştii CNE Cernavodă au constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare care, conform procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită”, precizează reprezentanţii companiei, subliniind că Unitatea 1 va fi reconectată la SEN după finalizarea lucrărilor. 

Reprezentanţii Nuclearelectrica menţionează că sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi nu există niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător.

Centrala nuclearăelectrică de la Cernavodă funcţionează în prezent cu două grupuri, care împreună asigură circa 18% din producţia totală de electricitate a ţării. Guvernul mai are în plan construirea altor două unităţi, pentru care se află în negocieri cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation.