„În baza art.9 alin.1 lit.g) din Legea 241/2005 cu aplicarea art.5 Cod penal (forma în vigoare în prezent) condamna pe inculpatul Mititelu Adrian Marin la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie”, se arată în soluţia instanţei de judecată.

De asemenea, patronului grupării din Liga a II-a, i se interzice dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 3 ani, ce se va executa conform art 68 alin 1 lit c) C.pen. În baza art 65 C.pen se interzice inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art 12 din Legea 241/2005 i se interzice lui Mititelu dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF și unul dintre cei pe care Adrian Mititelu i-a dat în judecată pentru dezafilierea Universității Craiova, a reacționat după condamnarea la 3 ani de închisoare cu executare a patronului oltean.

„Acum vă aud. A fost condamnat? Doamne, ferește! Vai de capul meu!  Îmi pare rău de Mititelu. Nu îmi mai aduc aminte nimic de atunci, sunt ani de zile de atunci. Îmi pare rău de el. Chiar dacă a încercat să mă păcălească și pe mine.

E și tânăr, nu are peste 65 de ani ca să beneficieze de reducerea pedepsei, e grav! Mie îmi pare rău de el”, a declarat Dumitru Dragomir pentru as.ro.

Adrian Mititelu: „Este o condamnare făcută de mafia din justiţie”

Imediat după ce a aflat decizia judecătorilor, adrian Mititelu a declarat că va face pușcărie nevinovat.

El a explicat că dosarul în care a fost condamnat este legat de transferul jucătorului Mihai Costea de la clubul FC U Craiova la Steaua Bucureşti, în martie 2011, când drepturile federative ale fotbalistului se aflau sub sechestrul instituit de ANAF.

„Deşi mi s-a furat o echipă întreagă, deşi mi-au luat alţii jucători, am ajuns tot eu să mă duc să fac puşcărie, pentru jucătorii furaţi de alţii. E o decizie care nu are nicio legătură cu aplicarea actului de justiţie, este o condamnare făcută de ‘mafia’ din justiţie, deranjată de ce am făcut în aceşti ani. Am făcut fel şi fel de plângeri, acum am fost executat.

Este o execuţie ordinară, fără nicio acoperire legală. Este vorba despre jucătorul Costea Mihai Alexandru, care a ajuns la Steaua în baza excluderii echipei Universitatea Craiova şi nu în baza acelui act de transfer, care nu s-a mai finalizat. Toţi cei 39 de jucători au fost luaţi prin actul de excludere, niciunul nu a plecat printr-un transfer”, a spus Mititelu la Digi Sport, înainte de a fi ridicat de polițiști.