REACȚIA lui Blaga cu privire la acuzațiile apărute în dosarul lui Darius Vâlcov
- Ana-Maria Adamoae
- 22 mai 2015, 10:47
Copreședintele Partidului Liberal a declarat astăzi că, cel mai probabil, Darius Vâlcov a făcut declarațiile respective în încercarea de a scăpa de pedeapsă.
"Nu i-am cerut domnului Vâlcov şi nimănui, aşa cum am declarat şi ieri, să acorde cuiva în ţara asta vreun contract, nici pentru firma Tehnologica, nici pentru altă firmă, nu aveam niciun motiv să-i spun lucrurile acestea. Dl Vâlcov, iniţial, ca să-şi rezolve problemele faţă de subordonaţi, probabil că a făcut astfel de declaraţii acolo. Niciodată nu am fost implicat în atribuirea unui contract vreunei firme, nu am intervenit şi nu am fost la sediul partidului ca să-i spun să-i dea vreun contract firmei Tehnologica. Probabil, vrea să scape ca şi alţii de pedeapsă sau de o parte din pedeapsă. Nu puteam în 2009 să discut cu el contractări din 2010. Eu în 2009 am fost la Ministerul Dezvoltării şi nici măcar nu era pe Ministerul Dezvoltării proiectul respectiv, era pe Mediu. (...) Dacă un singur cuvânt de acolo se adevereşte, vă daţi seama că nu mai pot să particip la astfel de şedinţe (ale conducerii PNL - n.r.)", a explicat Vasile înainte de şedinţa PNL, potrivit Agerpres.
Democrat-liberalul a mai precizat că Dan Liga şi Florian Popescu nu au venit niciodată la el să-l roage sau să-i sugereze să intervină la firma Tehnologica. "Dl Berna a spus că a discutat cu dl Liga şi Popescu. Dl Liga şi dl Popescu nu au venit niciodată la mine să mă roage sau să-mi sugereze să intervin la firma Tehnologica. Fiica mea nici măcar nu-l cunoaşte pe dl Berna. Nu s-au întâlnit niciodată, nu au schimbat două vorbe niciodată", a conchis Blaga.