Președintele Ucrainei a oferit un nou interviu, în cadrul căruia a vorbit despre neutralitatea cerută țării sale de către Rusia. Oficialul a precizat că Moscova insistă pe acest lucru, însă el necesită eliberarea tuturor teritoriilor aflate sub ocupare rusă, inclusiv Crimeea. De asemenea, șeful de stat a precizat că Rusia face presiuni asupra Ucrainei pentru a nu adera la NATO.
Volodimir Zelenski a susținut un nou interviu, difuzat de canalul de televiziune saudit Al Arabiya, în contextul războiului din Ucraina. În cadrul acestuia, oficialul o susținut că Rusia insistă asupra neutralității, însă el consideră că acest lucru implică eliberarea întregului teritoriu al țării sale, inclusiv Donbas și Crimeea, anexată de Moscova în 2014.
„Ruşii insistă asupra neutralităţii, iar pentru noi cel mai important este eliberarea Donbasului şi a tuturor teritoriilor ocupate temporar, precum şi a peninsulei Crimeea, şi ea ocupată”, a declarat președintele Zelenski.
Președintele ucrainean lansează din nou acuzații supra Rusiei, susținând că sunt somați să nu adere la NATO, ci să rămână neutri. De asemenea, Volodimir Zelenski susține că Kremlinul încearcă să fărâmițeze Ucraina pe calea referendumurilor în teritoriile ocupate cu privire la independența acestora, după modelul celui desfășurat în Crimeea în 2014, când a anexat peninsula.
Donbas și Crimeea nu aparțin Rusiei. Volodimir Zelenski, declarații tranșante cu privire la neutralitate
Volodimir Zelenski este dispus să accepte neutralitatea cerută de Rusia dacă este eliberată întreaga țară. Pe lângă acestea, sunt necesare „garanţii de securitate pentru ca Ucraina să nu mai facă obiectul unor atacuri similare pe viitor, precum şi alte tipuri de arme în cazul unui război ca cel de acum”.
Liderul de la Kiev a subliniat faptul că, orice decizie va fi luată în acest sens, ea va fi supusă „unui referendum la care va participa întregul popor”.
„Negociatorii ruşi nu au capacitatea de a lua decizii, iar ultimul cuvânt îl va avea mereu (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a precizat Volodimir Zelenski precizând că din motiv insistă asupra unui dialog direct cu șeful statului rus.
În privința suspendării exporturilor din Ucraina, o problemă ce îngrijorează mai multe țări arabe, dependente în mare măsură de produsele de bază din Ucraina, cum ar fi grâul sau floarea soarelui, Volodimir Zelenski a afirmat că asediul impus de navele de război rusești porturilor ucrainene „ar putea provoca o criză alimentară” mondială anul acesta.