Actualitate
Războiul rusesc în Ucraina: o serie infinită de greșeli. Numeroși istorici compară invazia cu războaiele lui Mussolini
Război în Ucraina. Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski Va rămâne în istorie ca o invazie. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o saga infinită de gafe militare. De la început. În pregătirea căruia, strategii moscoviți s-au bazat pe două postulate greșite: fragilitatea structurală a guvernului inamic și lipsa de rezistenţă a armatel sale.
Mulţi spun că au senzaţia că răsfoiesc cele mai urâte pagini ale ''războaielor lui Mussolini'', care îşi propusese să atace Grecia cu mijloace necorespunzătoare, în cea mai proastă perioadă a anului, între toamna și iarna anului 1940.
La fel ca Ducele, generalii lui Putin se amăgiseră că ''vor rezolva rapid chestiunea'', atacând mai multe axe necoordonate și cucerind capitala fără nicio luptă. Posibil să se fi gândit la isprăvile sovieticilor din Cehoslovacia și Afganistan, care au dus la războaie fulger, care în timp au degenerat. Numai că trecutul i-a înșelat, scrie avvenire.it.
Procedând astfel, au neglijat principiul concentrării forțelor și principiile înaintării pe câmpul de luptă. Totuși, războiul se duce în doi, iar comandanţii ruşi s-au dovedit a fi complet inadecvaţi. S-au supraestimat, prefăcându-se că nu știu că puterea unei armate înseamnă ceva mult mai mult decât suma tancurilor și artileriei, fiind înainte de toate suma bărbaților capabili și competenți, și cea a sinergiilor armonioase între diferitele componente.
Războiul din Ucraina
În Ucraina nu s-a văzut nimic din toate acestea, aviația a fost aproape absentă, sistemul de comandă anorganic, iar logistica evazivă. În câteva luni, înfrângerile acumulate au dat jos patru lideri supremi. Numirea lui Surovikin a avut meritul de a unifica eforturile, însă nu a pus capăt problemelor Rusiei, pentru că armata lui Putin se scurge din toate părțile.
Avem în faţă ceva neterminat, un hibrid care ține în viață o conscripție inutilă și lipsită de subofițeri, în contextul în care sergenții sunt cei care hotăresc soarta trupelor la sol, prin decizii autonome și rapide. Nici în partea de sus a piramidei lucrurile nu stau mai bine. Ministrul apărării, Sergej Shoigu, se află acolo pentru loialitatea necondiționată față de țar şi nu pentru că ar excela în misiunea care îi este încredinţată. În zece ani nu a reușit decât să acopere reformele predecesorului său.
Şi atunci, de ce să fim surprinşi dacă armata rusă luptă aşa cum luptă? Pur şi simplu nu este pregătită. Nu se antrenează niciodată pentru războaiele din orașe și s-a găsit blocată într-o țară puternic urbanizată, poticnindu-se în fața celei mai mici așezări. Nici măcar nu are departamentele corespunzatoare (infanterie motorizata). Și plătește scump greșelile, în fața unui inamic ostil, o rudă îndepărtată a celui care s-a prăbușit în 2014.
Datorită sfaturilor anglo-americane, Kievul este astăzi unul dintre cei mai formidabili adversari de înfruntat, dopat de armele occidentale și mult mai priceput decât ruşii în războiul de manevră. Surovikin a făcut din necesitate o virtute, pentru a evita o înfrângere strategică care părea iminentă. Aşa că a circumscris obiectivele inițiale, de neatins, a sacrificat Hersonul și a ridicat fortificații de la Lugansk până în Crimeea, trecând prin Mariupol.
În ultima lună, graţie rezervelor, a reușit să aibă poziții de-a lungul întregului front, cedând foarte puţin în faţa inamicului. Dar cu ce preţ? Într-un război de uzură, cunoașterea pierderilor ar permite evaluarea durabilității efortului. Păcar doar că datele cunoscute nu sunt deloc fiabile. Singura certitudine este că deocamdată nu vor fi negocieri, în ciuda armistițiului de Crăciun invocat de Patriarhul Kirill. Armistiţii care nici măcar nu ar însemna sfârșitul războiului, ci un semnal timid de pace. (Rador)
Recomandările noastre
