Suma uriașă pe care a primit-o Ucraina în 2022. Statele care au dat cei mai mulți bani

Suma uriașă pe care a primit-o Ucraina în 2022. Statele care au dat cei mai mulți bani Sursa: Twitter

Ucraina a primit anul trecut echivalentul a peste 32 de miliarde de dolari în ajutor extern și împrumuturi, după invazia rusă de la sfârșitul lunii februarie, informează Banca centrală ucraineană.

Guvernele din întreaga lume au trimis zeci de miliarde de dolari în sprijinul Ucrainei. Potrivit Băncii centrale ucraineane, care a publicat vineri seara o situație a ajutoarelor, aproape 40% din această sumă a venit din SUA. Puţin sub 25% a provenit din UE, iar circa 8% de la Fondul Monetar Internaţional.

Consiliul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat, de asemenea, 1,3 miliarde de dolari. În raport se arată că Germania a contribuit singură cu 1,6 miliarde de dolari.

Suma totală a ajutorului este echivalntul a 16% din producţia economică a Ucrainei dinainte de război

Produsul intern brut ucrainean a scăzut cu peste 30% în 2022 din cauza războiului, potrivit estimărilor Ministerului Economiei de la Kiev. Uniunea Europeană a trimis în două etape câte 330 de milioane de euro  (353 de milioane de dolari) și 500 de milioane de euro  (535 de milioane de dolari) de la începutul războiului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prezent, 18% din teritoriul ucrainean - inclusiv peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată în 2014 - este ocupat de ruși.

Potrivit dpa, atât din punct de vedere financiar, cât din punct de vedere militar, Ucraina este în mare parte dependentă de ajutor străin.

UE a promis prima tranşă pentru 2023 este de 18 miliarde de euro

Amintim că ajutorul american pentru Kiev a fost mare, la prima vedere, dar a constat mai ales în sisteme la care Pentagonul a renunțat deja. În schimb, beneficiile sunt mult mai mari, scria, la sfârșitul anului trecut, Forbes.

La începutul acestui an, după o discuţie telefonică cu preşedinta Comisiei Europene, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis, pe Twitter, că țara sa aşteaptă să primească în ianuarie prima tranşă din ajutorul de 18 miliarde de euro promis de UE.

Pe lângă finanțarea prin granturi umanitare, UE a oferit mai multe pachete de împrumuturi și alte finanțări, atât direct , cât  și prin intermediul Băncii Europene de Investiții.

Președintele ucrainean i-a mulţumit Ursulei von der Leyen pentru sprijinul oferit şi a adăugat că-şi vor coordona împreună paşii pentru desfăşurarea unui summit Ucraina-UE, scrie Agerpres.