Războiul drogurilor şi efectele sale: un oraş din Mexic a rămas fără poliţişti
- Paul Ciocoiu
- 12 ianuarie 2011, 17:26
Oraşul mexican Guadalupe Distrito Bravos, situat în apropierea frontierei cu Statele Unite, a rămas fără poliţişti, după ce toţi oamenii legii fie şi-au dat demisia, fie au fost lichidaţi de membrii temutelor carteluri de droguri care controlează regiunea, scrie cotidianul american New York Times.
"Sunt singurul om al legii din acest oraş", declara la sfârşitul anului trecut Erika Gandara, în vârstă de 28 de ani. Femeia tocmai fusese numită poliţistă de unchiul său, primarul oraşului, care o şi avertizase să fie o prezenţă discretă. Cu două zile înainte de Crăciun, tânăra poliţistă a fost răpită de un grup de persoane înarmate şi nu a mai fost văzută de atunci.
Nu doar poliţiştii părăsesc în grabă micuţa localitate. De când traficanţii de droguri fac legea în regiune, jumătate din cei 9.000 de locuitori ai oraşului au ales să se retragă din calea violenţelor, lăsând în urma străzi întregi cu case şi magazine părăsite.
În faţa sumbrei realităţi, autorităţile locale au încercat să găsească soluţii. Una dintre ele – numirea de femei în posturi de poliţist, în speranţa că agresorii se vor gândi de două ori înainte să le atace. Speranţele lor s-au dovedit însă deşarte, mai multe femei care au preluat funcţia de comandant al forţelor de poliţie din mai multe orăşele din statul Chihuahua, cel mai violent din Mexic, fiind rând pe rând eliminate de traficanţii de droguri.
La Guadalupe Distrito Bravos, cei care au îndrăznit să rămână nu îşi părăsesc locuinţele după ora cinci după-amiaza. "Stăm încuiaţi în casă mai tot timpul", a recunoscut un localnic. Protecţia oraşului este asigurată de armata mexicană, dar patrulele de soldaţi se opresc aici doar dacă există un risc iminent de violenţe.
"Nu avem poliţie, pompieri, servicii sociale, nimic. Oamenii scapă basma curată indiferent de ceea ce fac. Pentru că nimic nu este anchetat, nici măcar crimele", a declarat un alt localnic.