Războiul din Coreea, cauze și context. La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), Peninsula Coreeană se găsea în continuare ocupată de către trupele sovietice în Nord și de către forțele americane în partea de Sud

Uniunea Sovietică declarase război Japoniei în august 1945, în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial.

La data de 25 iunie 1950, cei doi foști aliați din război, americanii și sovieticii au părăsit peninsula. Liderul comunist al Coreei de Nord, Kim Il Sung (alternativ Kim Ir Sen), a inițiat o vastă invazie de-a lungul paralelei 38, dorind să ocupe Coreea de Sud și să o transforme, evident,  în stat comunist. Kim Ir Sen primise, evident, binecuvântarea personală a lui Iosif Stalin să lanseze invazia.

Armata sud-coreeană, mai slab pregătită,  s-a dezintegrat rapir dub loviturile  mai multor mii de luptători comuniști înarmați cu armament greu- mitralierele PPSh sovietice, cu artilerie și tancuri T-34-85, avansânf spre sud - instaurând versiunea coreeană a stalinismului în timp ce înaitau.

Războiul din Coreea, pornit de comuniști

ONU a încercat să intervină dar în zadar. Nici primele trupe americane nu erau suficiente fiind mai prost echipate decât luptătorii comuniști. Carcasa tancurilor T-34 comuniste părea imbatabilă. Practic,  prima echipă de asalt americană a fost formată din 400 de soldați americani, din care 60 au fost uciși iar 82 au fost capturați.

În Coreea au sosit militari etiopieni. Deși trupele erau în proporție copleșitoare americane, în cadrul forțelor ONU erau și diferite contingente ale unor state membre.

Când a venit toamna, generalul american Douglas MacArthur a ordonat o îndrăzneață și riscantă ofensivă pe mare, în orașul port Inchon, sute de kilometri în spatele trupelor comuniste, care a fost un punct de cotitură al războiului.

Trupele Națiunilor Unite avansau spre Seoul în vreme ce forțele comuniste încercau străpungă linia Națiunilor Unite la sute de kilometri în sud.

Forțele ONU, inutile

Liderul sud-coreean Syngman Rhee, educat în SUA, era renumit pentru corupția sa și pentru că-și executa sumar prizonierii politici. Până în octombrie, puterea de foc copleșitoare a forțelor ONU și debarcarea-surpriză din Inchon au  restabilit echilibrul.

Forțele ONU, cu americanii în linia 1 au împins  trupele comuniste epuizate înapoi dincolo de paralela 38, de unde începuse, cu câteva luni mai devreme, aventura militară a Coreei de Nord.

Anii 1950-1951 au fost marcați de lupte între voluntarii chinezi și forțele nord-coreene susținute de MiG 15 sovietice, astfel că s-a ajuns la ideea armistițiului în 1951, discuțiile durând aproape doi ani. Americanii s-au mulțumit cu păstrarea liniei de demarcație de-a lungul paralelei de 38 de grade.

Armistițiul și împărțirea

La 27 iulie 1953, Comandamentul ONU a semnat acordul de armistițiu coreean care a împărțit Coreea de-a lungul celei de-a 38-a paralele. Nu a existat un tratat de pace, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere tehnic, cele două state din peninsulă sunt încă în război.

Din trei milioane de morți ai războiului, circa 33 686  au fost soldați americani , ei reprezentând circa 90% din totalul pierderilor în rândul forțelor ONU.