Războiul cu Google-Glass! Noua micro-dronă, viitoarea super-armă a Rusiei?
- Iuliu Vlădescu
- 31 octombrie 2020, 10:06
Armata rusă și-a dezvoltat echipamente de luptă de generația următoare, care ar urma să cuprindă și noi micro-drone ce oferă un sistem de comandă automatizat la nivel tactic, scrie NationalInterest.
Sursa citată precizează că astfel de echipamente au fost concepute pentru a spori conștientizarea situației fiecărui soldat, a facilita performanța în timpul misiunilor de luptă și chiar pentru a minimaliza nivelul efortului fizic al soldaților, reducând în același timp riscul pierderii vieților.
„Unul dintre proiectele actuale de cercetare și dezvoltare, care se desfășoară la cererea comandamentului forțelor terestre, are în vedere crearea unui instrument de luptă de nouă generație care să încorporeze elemente ce sporesc abilitățile fizice ale personalului, precum și integrarea roboților de luptă, a dronelor de recunoaștere și atac", a explicat comandantul forțelor terestre, generalul Oleg Salyukov, pentru Rossiiskaya Gazeta.
Iar agenția Tass a informat că unzina de apărare Rostec din Rusia lucrează la un echipament de luptă de nouă generație, numit Sotnik (Centurian), care va înlocui echipamentul actual de infanterie Ratnik (Warrior).
Armata rusă și-a anunțat deja planul de achiziționa primul lot de echipamente Sotnik, ce vor fi livrate trupelor de operațiuni speciale până în 2025 și întregii armate ruse în termen de alți cinci ani. S-a considerat însă că acest plan e prea ambițios, având în vedere că Sotnik constă dintr-o mulțime de elemente de înaltă tehnologie care ar putea să nu fie pregătite pentru trupele de luptă în doar un deceniu.
Unele dintre echipamente există deja, inclusiv cizme anti-mină și haine speciale care pot reduce semnăturile termice, ce pot fi identificate cu ajutorul senzorilor termici. Mai precis, aceste sistemele de camuflaj îi pot face invizibili la senzori pe soldații ruși, în timp ce alte haine ar putea reduce eficacitatea radarelor.
Echipamentul ar putea fi, de asemenea, integrat cu tehnologia micro-drone, care ar urma să fie conectată cu un sistem de comandă automată la nivel tactic. Acest lucru ar putea oferi imagini de la camerele de pe drone și proiectate apoi pe o cască de soldat sau pe ochelarii de protecție. Împreună cu comenzi, hărți ale terenului de luptă și alte informații cruciale, un fel de „Google Glass” pentru câmpul de luptă.
Cercetarea și dezvoltarea pentru noua generație de echipamente vor dura din 2020 până în 2023, iar lista finală a articolelor Sotnik ar putea fi finalizată în acest timp. În plus, echipamentul va fi, din câte se aude, cu 20% mai ușor decât actualul Ratnik.