În 2017, Nicolae Ciucă a declanșat ditamai Scandalul anunțînd la manevrele de la Smîrdan în premieră că România va achiziționa Rachete Patriot de la americani. Gestul era neobișnuit. Un asemenea anunț se face de către premier sau de către Ministrul Apărării Naționale. Nicolae Ciucă, încălcînd orice regulă, inclusiv a bunului-simț, pune Guvernul, Coaliția de Guvernare într-o situație penibilă. Pe drept cuvînt la vremea respectivă, premierul Sorin Grindeanu și-a exprimat nemulțumirea în deschiderea ședinței de guvern:

„Un ultim lucru, ca şi precizarea legată de dumneavoastră, echipa mea. Numi doresc – şi am şi cerut să se facă o inventariere – ca altcineva decît cei care sunt titularii pe posturi să discute despre lucruri care ţin de alte ministere. Nu vreau să aflu despre investiţii la Ministerul Apărării decît din declaraţii ale ministrului Apărării. Sîntem clari?!”

Într-o țară normală, inițiative dintre acestea se plătesc cu demisia. Lui Nicolae Ciucă nu i s-a întîmplat nimic.

Potrivit Legii 46/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, art. 39, alin 5, mandatul Șefului Marelui Stat Major e de patru ani, cu posibilitatea de prelungire pentru o perioadă de un an. Și în cazul Șefului MSJ își spune cuvîntul procedura dublei chei din relația Guvern – Președinție. În cazul desemnări unui nou Șef de Stat Major ministrul Apărării Naționale propune. Numirea e făcută de președinte. Se înțelege chiar și de către persoanele care pricep mai greu precum Klaus Iohannis, că prelungirea mandatului cu un an se face tot la propunerea Ministrului Apărării Naționale. Tradiția postdecembristă e ca șeful Marelui Stat Major să plece la încheierea mandatului. Prelungirea cu un an e fără rost și mai ales periculoasă. Funcția revine generalilor Armatei Române. E bine pentru sănătatea Armatei ca să se ofere posibilitatea de a trece pe la șefia Marelui Stat Major și altor generali. Armata română nu duce lipsă de generali competenți, care pot prelua această funcție. A prelungi cu an în condiții normale, de pace, mandatul Șefului de Stat Major ridică multe întrebări. De ce să mai stea un an? Fără el Armata Română, care oricum freacă menta pe timp de pace, nu poate trăi? Că Nicolae Ciucă își încheia mandatul în decembrie 2018 se știa deja de la începutul anului, dacă nu chiar de la începutul lui 2015 cînd a fost numit Nicolae Ciucă. Normal ar fi fost ca Klaus Iohannis să dea în clocot, pufăind, de pe la începutul lui decembrie 2018. Deoarece, potrivit Legii, propunerea e făcută de ministrul Apărării era normal, în cadrul responsabilităților pe care le are președintele în CSAT și mai ales ținînd cont de importanța Armatei în Republică, ca Klaus Iohannis să ia legătura cu ministrul Apărării Naționale pentru a se interesa dacă are deja o propunere. Noul Ministru al Apărării, Gabriel Leș, a depus Jurămîntul pe 20 noiembrie 2018. Din spusele sale rezultă că președintele nu l-a contactat. Nici fostul ministru Mihai Fifor nu-mi amintesc să fi mărturisit c-a discutat cu președintele chestiunea Șefului de Stat Major. Mai mult, Gabriel Leș a dezvăluit că a trimis documentele privind noul șef de Stat Major cu două săptămîni înainte de ședința CSAT. Klaus Iohannis, în stilul său specific, Eu, Klaus Iohannis, Președinte cu p mare, n-a vrut să stea de vorbă cu el. Așa s-a ajuns la impunerea lui Nicolae Ciucă, împotriva tradiției, încă un an la șefia Marelui Stat Major, printr-un decret ilegal semnat de Klaus Iohannis.

S-au făcut multe presupuneri în legătură cu acțiunea în forță a lui Klaus Iohannis. S-a vorbit de un conflict în chestiunea achizițiilor de armament, de corvete mai ales.

Bătut cîmpii cu grație.

Din nevoia presei de a căuta scenarii complicate acolo unde lucrurile se petrec după legile omenești.

Nicolae Ciucă e unul dintre oamenii lui Klaus Iohannis. Ca și Lucian Pahonțu, ca și Augustin Lazăr. Ca mulți alții din Sistemul instituțiilor de forță. N-am date să afirm că Nicolae Ciucă, care se dă în vînt după șefii de Moș Teacă la nivel înalt, s-a milogit pe lîngă Klaus Iohannis să-l mai țină șef de Stat Major încă un an. Judecînd după scandalul din 30 aprilie 2017, omul e mai degrabă politruc decît militar. E lesne de presupus că scăldat în privilegiile șefiei n-ar mai vrea să plece din funcție decît cu picioarele înainte. Dacă n-ar fi așa, ar fi demisionat pentru a evita antrenarea Armatei într-un scandal politic. N-a făcut-o. Ceea a ce înseamnă că s-a dat de ceasul morții să rămînă. În alte împrejurări, Klaus Iohannis n-ar fi ținut cont de milogeala lui Nicolae Ciucă. Mai ales că prelungirea mandatului presupunea o clară încălcare a Constituției dacă nu era propunerea ministrului Apărării Naționale. De ce a forțat nota? De ce a jucat sîrba pe Constituție? (Cum o fi Klaus Iohannis jucînd sîrba? Vi-l imaginați în această postură?). Răspunsul îl dă dialogul avut la Cotroceni cu presa în ziua de 14 ianuarie 2019:

„Reporter: Dacă îmi permiteţi, ca să înţelegem miza acestei lupte pe care o duc cei de la PSD, spuneaţi, care este jocul? Dacă ne puteţi da informaţii sau e vorba de informaţii secrete?

Klaus Iohannis: Nu e vorba de nici o informaţie secretă. Jocul este unul şi acelaşi pe care îl joacă PSD-ul de la început, vrea să pună mâna pe toate funcţiile din stat. Or asta nu se poate. Funcţiile din stat se ocupă şi după criteriul competenţei.”

Cînd a impus în chip anti constituțional prelungirea lui Nicolae Ciucă la șefia Statului Major, Klaus Iohannis a invocat încălcarea legii de către PSD. Acum însă, la Cotroceni, el se dă de gol. În propunerea ministrului pentru un nou șef de Stat Major, el vede preocuparea PSD de a pune mîna pe toate funcțiile în stat. Preocupare împotriva căreia – vezi Doamne! – el luptă în numele democrației.

Acuzația a revenit în discursul de o rară iresponsabilitate de luni, 28 ianuarie 2019, cu prilejul Comemorării Holocaustului. Ion Spânu a atras atenția într-o analiză solidă din Cotidianul asupra faptului că Klaus Iohannis a evitat referirile la Germania nazistă, la Hitler, lăsînd impresia că Holocaustul a venit de undeva din cer. Nu numai pentru că fostul primar de Sibiu s-a autodeclarat la tribunal succesor al organizației naziste Grupul Etnic German, dar și pentru că el a comemorat Holocaustul pentru a putea acuza PSD că vrea să captureze” instituții una cîte una”.

N-am nicio îndoială că PSD vrea să pună mâna pe toate funcțiile în stat. Asta nu înseamnă că Klaus Iohannis e însuflețit, în bătălia anticonstituțională pentru păstrarea în șefii, de idealuri înalte, cum ar fi grija pentru respectarea Constituției sau promovarea competențelor. E suficient să ne aruncăm o privire chiar pe lista consilierilor de la Cotroceni și vom vedea că în alegerea lor Klaus Iohannis n-a ținut cont de nici o competență. Singurul criteriu a fost cel al camarilei. Mădălina Dobrovolschi, fostă Pușcalău, purtătoarea de cuvînt, a fost o angajată mediocră a postului B1 tv. La confruntarea dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis ea a încălcat flagrant normele profesionale favorizîndu-l pe încetul la minte Klaus Iohannis. Nu știu dacă a fost vorba de o negustorie. Nu știu dacă Sorin Oancea a știut de aranjament.

Știu însă că distinsa a fost promovată în funcția de consilier prezidențial după victoria lui Klaus Iohannis. Livia Stanciu trebuia să meargă în anchetă penală după ce s-a pensionat de la Înalta Curte. A avut grijă însă Klaus Iohannis s-o promoveze la CCR. Nu de alta, dar Livia Stanciu i-a tărăgănat procesul de incompatibilitatea astfel încît Klaus Iohannis să n-aibă probleme în timpul campaniei pentru alegerile din 2014.

Între Augustin Lazăr și funcția de procuror general e o distanță ca de la o maică stareță la o patroană de bordel. Și totuși Augustin Lazăr, procuror comunist, un analfabet al profesiei, a fost proțăpit de Klaus Iohannis procuror general. Asta ca răsplată, pentru că Augustin Lazăr a fost țuțărul familiei Iohannis în materie de dosare penale. Putem vorbi astfel de oamenii lui Klaus Iohannis, așa cum evident putem vorbi de oamenii lui Liviu Dragnea.

Fiecare dintre cele două găști – una a lui Klaus Iohannis și cealaltă a lui Liviu Dragnea – își promovează oamenii și lucru important și-i apără de loviturile celeilalte părți. Fiecare parte știe că o cedare în războiul pentru promovarea și apărarea oamenilor săi e un pericol mortal în lupta pentru putere. În bătălia electorală de anul acesta, fiecare parte are nevoie de oameni loiali. Aceștia trebuie să aibă certitudinea că postul lor depinde de tabăra căreia îi aparține. De aceea se bate Tudorel Toader să-l dea jos pe Augustin Lazăr. De aceea, Klaus Iohannis încalcă Constituția refuzînd să-l demită. În clipa cînd oamenii lui Klaus Iohannis vor vedea că acesta nu-i poate proteja, Klaus Iohannis poate să-și ia adio de la al doilea mandat.

Războiul camarilelor e o realitate a postdecembrismului.

El s-a desfășurat chiar și cînd la Cotroceni a fost un președinte din partidul de Guvernămînt.

Anul acesta tradiționalul Război dintre Palate se anunță a fi pe viață și pe moarte.

Nu de alta, dar anul acesta au loc alegerile prezidențiale.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: