Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 112-a zi. Conflictul este unul de uzură și nu pare că se va încheia prea curând. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și-ar dori să cucerească Ucraina în întregime, dar deocamdată nu pare să aibă forța necesară pentru un asemenea obiectiv, consideră oficiali din apărarea americană.
Secretarul adjunct pentru Afaceri Politice al Departamentului Apărării din Statele Unite ale Americii, Colin Cal, a declarat că Vladimir Putin încă își dorește toată Ucraina, dar nu poate pune mâna pe ea, potrivit Europeiskaia Pravda și Reuters.
Ce planuri are președintele Rusiei, Vladimir Putin
Oficialul de la Pentagon a declarat că, în contextul avansului din zona separatistă a Ucrainei, Donbas, președintele rusiei probabil că ar vrea să ocupe și alte părți ale țării, dacă nu chiar pe toată Ucraina.
„Eu încă cred că Putin are planuri pentru o mare parte a Ucrainei, dacă nu pentru întreaga țară. În același timp, nu cred că poate atinge acest obiectiv”, a spus Colin Cal, la un eveniment găzduit de Center for a New American Security.
UPDATE 1: Ucraina a pierdut un sfert din terenul arabil de la invazia Rusiei, în special în sud și est, a declarat luni ministrul adjunct al Agriculturii, insistând că securitatea alimentară nu este amenințată.
În ciuda pierderii a 25% din terenul arabil, plantarea culturilor în acest an este mai mult decât suficientă” pentru a asigura hrană pentru populație, a declarat Taras Vysotskiy într-o conferință de presă. El a spus că nivelul consumului național a scăzut „din cauza deplasărilor în masă și a migrației externe”, deoarece milioane de oameni au fugit pentru a scăpa de lupte.
UPDATE 2: În timp ce livrările de arme ale occidentalilor către Ucraina cresc, apropiaţii lui Vladimir Putin alimentează din nou spaţiul public cu ameninţări despre utilizarea arsenalului nuclear de care dispune Kremlinul.
Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat din Rusia şi, în acelaşi timp, unul dintre oamenii de încredere ai lui Vladimir Putin, nu se sfieşte deloc să vorbească despre declanşarea unui război nuclear. Scos din sărite de o declaraţie a lui Radoslaw Sikorski, fostul ministru de externe al Poloniei, Volodin spune răspicat că Moscova este gata oricând să riposteze cu un atac nuclear.
Fug oligarhii de la Moscova
„Europenii vor avea probleme mult mai grave decât cele cu care se confruntă astăzi. Sikorski provoacă un conflict nuclear în centrul Europei. Nu se gândeşte nici la viitorul Ucrainei, nici la viitorul Poloniei. În cazul în care sugestiile sale vor fi îndeplinite, aceste ţări vor înceta să mai existe, la fel ca şi Europa. Sikorski şi alţii asemenea lui sunt motivul pentru care Ucraina nu trebuie doar eliberată de ideologia nazistă, ci şi demilitarizată, asigurând statutul ţării fără arme nucleare” a afirmat şeful Dumei de Stat.
UPDATE 3: Bogații fug de regimul lui Putin, pe fondul sancțiunilor ample impuse după declanșarea războiului din Ucraina, potrivit unui raport publicat luni, 13 iunie 2022. Peste 15.000 de milionari sunt de așteptat să părăsească Rusia în acest an.
UPDATE 4: Apar diferențe în Uniunea Europeană cu privire la acordul unui încetări a focului cu Kremlinul. Ucraina refuză să cedeze teritoriu ca parte a acordului de armistițiu.