Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a decis, alături de colegul său, Mihai- Alexandru Mihalcea, condamnările în dosarul ICA/Dan Voiculescu a susținut într-o prezentare publică de ce nu trebuia să fie recuzată din dosarul privind soluționarea unei contestații privind decizia de instituire a sechestrului asiguratoiu și confiscare a mai multor bunuri ale societății GRIVCO.

Totul începe pe 8 septembrie 2014, atunci când un complet de judecători, format din Dan Lupașcu și Isabelle Tocan, au decis, la solicitarea avocaților GRIVCO, recuzarea completului format din Camelia Bogdan și Mihai- Alexandru Mihalcea. Avocații GRIVCO arărau că cei doi judecători s-au pronunțat odată asupra sechestrului asigurator, pe data de 1 iulie 2014, astfel că nu poate soluţiona şi contestaţia formulată împotriva acestei încheieri.

Lovitura a II-a: Admiterea în principiu a cererii lui Voiculescu

Reamintim că într-un alt dosar, Judecătorii Dan Lupașcu și Viorica Costiniu, au admis „în principiu”, contestația în anulare depusă de Dan Voiculescu privind pedeapsa de 10 ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Pe 11 noiembrie, Lupașcu și Costiniu vor analiza două chestiuni reclamate de avocații mogulului media: constituirea completului de judecată și o presupusă incompatibilitate a judecătorilor Camelia Bogdan și Mihai Alexandru Mihalcea, magistrații care l-au condamnat pe Voiculescu. În procesul din 15 octombrie 2014, desfășurat în spatele ușilor închise, Costiniu și Lupașcu au decis să sesizeze și Curtea Constituțională cu o excepție.

Cum au motivat Lupașcu și Tocan

Potrivit încheierii din 8 septembrie 2014, semnată de Isabelle Tocan și Dan Lupașcu, “Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că cererea de recuzare este admisibilă având în vedere dispoziţiile art.64 alin.6 Cod de procedură penală care prevăd că „judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură suspusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei”.

Este adevărat că art. 250 alin. 6 Cpp impune ca în cazul în care măsura sechestrului a fost luată de către judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată, contestația să fie soluționată de același judecător/aceeași instanță, însă textul legal privește doar contestația împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii (cu privire la care, evident, instanța nu s-ar fi putut pronunța cu ocazia luării măsurii, astfel încât nu se punea problema unei incompatibilități). Or, în prezenta cauză, contestația vizează chiar măsura asigurătorie și nu doar modalitatea de aducere la îndeplinire, astfel încât devine aplicabil cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. 6 Cpp.”.

Ce spune Camelia Bogdan

Reacția Cameliei Bogdan a apărut imediat, într-o prezentare care a susținut-o pe 11-13 septembrie 2014, la Constanța, cu ocazia unui seminar în cadrul proiectului „Susținerea confiscării extinse și recuperării prejudiciului”, derulat de Freedom House România, co-finanțat de Comisia Europeană și cu sprijinul financiar al Ambasadei Marii Britanii, dar și la seminarul „CEDO - aspecte penale” (Brașov, 20-21 octombrie 2014), și la seminarul „CEDO - aspecte penale” (Brașov, 20-21 octombrie 2014), organizat de Institutul Național al Magistraturii în cadrul proiectului „Asistență pentru consolidarea capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale”, proiect susținut prin Norwegian Financial Mechanism 2009-2014. Prezentările au fost publicate săptămâna trecută pe site-ul freedomhouse.ro. Prezent[m cele mai relevante citate din argumentațiile judecătoarei. 

 

Problema incompatibilității judecătorului care dispune sechestrul - jurisprudență CEDO

În practică s-a ridicat și chestiunea dacă judecătorul care dispune sechestrul asigurător în vederea confiscării speciale ar deveni sau nu incompatibil să soluţioneze ulterior fondul cauzei.

Într-o cauză contra Finlandei înregistrată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a motivat că judecătorul care a luat parte la dezbaterile privind necesitatea instituirii unui sechestru asupra bunurilor companiei reclamante şi, ulterior, a pronunţat decizia pe fondul cauzei, nu poate fi considerat incompatibil.

Judecătorul K.
În cauza Peter Fryckman și Fryckman-Yhtio contra Finlandei, între altele, reclamantul Peter Fryckman s-a plâns că judecătorul K., parte a completului de trei ce a decis punerea sub sechestru a bunurilor societății sale, a făcut parte și din completul Curții de Apel Helsinki care a decis ulterior pe fond.

Potrivit CEDO, participarea judecătorului K. în procedurile privind luarea deciziei sechestrului a fost limitată la examinarea necesităţii luării măsurii asigurătorii, în timp ce în a doua procedură a decis pe fondul acţiunii civile. Problemele juridice în faţa instanţelor din cele două proceduri (examinarea necesității instituirii sechestrului și decizia pe fond) au fost, astfel, clar definite.

Curtea a precizat că nu există nici un indiciu că judecătorul care a decis luarea măsurii asigurătorii a sechestrului şi-ar fi format un punct de vedere cu privire la aspectele care vor fi determinate la pronunţarea soluţiei pe fondul cauzei în cadrul procedurilor civile.

În acest context, Curtea nu consideră că temerile reclamantului privind imparţialitatea judecătorului erau obiectiv sau subiectiv justificate. În consecinţă, nu există nici o aparenţă de încălcare a art. 6 al Convenției în acest sens, iar Curtea a respins acest capăt de cerere ca fiind în mod vădit neîntemeiat.

Al caz, al Judecătorul A.

În decizia Morel contra Franței din 18 octombrie 2000, pronunțată în dosarul 34130/96, între altele, reclamantul a acuzat încălcarea dreptului la judecarea cauzei sale într-un proces echitabil, de către o instanță imparțială, prevăzut de Articolul 6 paragraful § 1 al Convenției. 

Hubert Morel a reclamat că judecătorul A., numit de Tribunalul Comercial din Nanterre ca judecător sindic în etapa de reorganizare a companiilor sale sale aflate în insolvență, a prezidat ulterior completul care a decis lichidarea companiilor, dar Curtea nu a constatat încălcarea Articolului 6  § 1 al Convenției:

43. În acest caz, îngrijorările privind imparțialitatea judecătorului sindic proveneau din faptul că el a luat diferite măsuri privind companiile în perioada de reorganizare și ulterior a prezidat instanței care a decis soarta companiei.

44. Curtea admite că această situație ar putea ridica îndoieli aplicantului cu privire la imparțialitatea Tribunalului Comercial. Totuși, trebuie să decidă dacă aceste îndoieli sunt justificate.(…)  

45. (...) simplul fapt că un judecător a luat deja decizii în fazele anterioare procesului nu poate fi considerat în sine de natură să justifice îngrijorări privind imparțialitatea sa. Ceea ce contează este scopul și natura măsurilor luate de judecător înaintea procesului.  De asemenea, faptul că judecătorul are cunoștințe amănunțite privind un dosar nu implică nicio prejudecată a sa de natură a-l împiedica să fie considerat imparțial când pronunță decizia pe fond. În fine, nici analiza preliminară a informațiilor disponibile nu înseamnă o prejudecată a sa cu privire la analiza finală. Contează ca această analiză să se producă la pronunțare și să se bazeze pe susținerile și probele produse la înfățișări. (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Hauschildt contra Danemarcei din 24 mai 1989, § 50; Nortier versus Olanda din 24 august 1993, paragraful § 33; și cauza Saraiva de Carvalho v. Portugalia  din 22 aprilie 1994 § 35).

Problema imparțialității judecătorului care a dispus sechestrul - practică și legislație românească

Și instanţele române au fost chemate să analizeze admisibilitatea cererii de recuzare a completului care a dispus măsura sechestrului în vederea confiscării speciale sub unghiul art. 64 alin. 1 lit.f Cod procedură penală.

Procedând la analiza valenței „IMPARȚIALITATE” conturată în jurisprudența CEDO anterior menționată, Curtea de Apel București a precizat că în sfera de incidenţă a art. 64 alin. 1 lit. f Cpp intră acele temeiuri cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că judecătorul ia o măsură cu privire la care lasă să se înţeleagă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că şi-a creat convingerea privind vinovăţia vreunuia dintre inculpaţi.

Codul de procedură penală

Art.64 (1) Judecătorul este incompatibil dacă: (…)

f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecatorului este afectată. (…)

Invocarea prin prisma cazului de incompatibilitate prevăzut în art.64 alin. 1 lit. f) Cpp a unor motive care nu privesc imparţialitatea instanţei – de ex. faptul că a decis instituirea sechestrului – atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se pronunţă de către judecătorul recuzat.

Or, în materia recuperării creanţelor provenite din săvârşirea de infracţiuni, se face distincţia între:

- standardul de probă necesar la condamnarea unei persoane ca fiind „dincolo de orice dubiu rezonabil”, standardul fiind transpus , mutatis mutandis în noul Cod de procedură penală, instanţa neputând dispune condamnarea unei persoane dacă nu este convinsă dincolo de orice dubiu rezonabil de vinovăţia inculpaţilor, orice dubiu profitând  inculpaţilor, pe de o parte, și, pe de altă parte,

- standardele de probă pentru dispunerea măsurii de siguranţă a confiscării, ce pretind existenţa unui probatoriu care se cântăreşte potrivit „balanţei probabilităţilor” (“balance of probabilities”).

Cu privire la instituirea unor măsuri asigurătorii, standardul de probă internaţional unanim recunoscut ce trebuie a fi avut în vedere la luarea măsurii este acela de „presupunere rezonabilă” (a se vedea  încheierea din şedinţa publică din data de 1.07.2014  a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II –a  penală din dosarul nr. 25497/3/2012**, nepublicată. 

 

Problema incompatibilității judecătorului care a dispus sechestrul - practică și legislație românească

Curtea de Apel București a mai analizat și admisibilitatea cererii de recuzare a judecătorilor care au dispus sechestrul în vederea confiscării speciale întemeiată pe dispoziţiile art.64 alin. 6 Cpp. (A se vedea  încheierea din şedinţa publică din data de 4.08.2014  a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II –a  penală din dosarul nr 25497/3/2012**, nepublicată.

ART. 250 Cpp Contestarea măsurilor asigurătorii

 1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la indeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoana interesata poate face contestatie, in termen de 3 zile de la data comunicarii ordonantei de luare a masurii sau de la data aducerii la indeplinire a acesteia, la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond. (…)

6) Impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii asiguratorii luate de catre judecatorul de camera preliminara ori de catre instanta de judecata, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie la acest judecator ori la aceasta instanta, in termen de 3 zile de la data punerii in executare a masurii.

Dispozitiile art. 250 alin. 6 Cpp impun ca în cazul în care măsura sechestrului a fost luată de către judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată, contestația să fie soluționată de același judecător, respectiv aceeași instanță. Însă textul legal privește doar contestația împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii.

Altfel spus, legiuitorul nu a prevăzut calea contestației împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecător [observați cum, potrivit art. 250 alin. 1, se poate contesta numai măsura dispusă de procuror], astfel încât nu devine aplicabil cazul general de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 6 Cpp.

Legislația în vigoare impune însă judecătorului care ia măsura sechestrului în vederea confiscării speciale să respecte atât

• standardele constituționale prevăzute în art. 21 („Accesul liber la justiție”) și art. 44 („Dreptul la proprietate privată”) din Constituție,
• cât și standardele de protecție a drepturilor omului, incidente fiind dispozițiile art.6 latura civilă din Convenție și ale Primului Protocol aditional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, reliefate în jurisprudența CEDO:
• să citeze persoanele  care ar putea pretinde drepturi asupra bunurilor supuse sechestrului,
• să le ofere posibilitatea de a-și sustine pretențiile într-o procedură echitabilă, judecătorul urmând să se pronunțe prin decizie asupra cererilor acestora împotriva propunerii luării măsurii asiguratorii.

Faptul că judecătorul care a dispus sechestrul în vederea confiscării speciale și a citat persoanele în patrimoniul cărora figureaza bunurile supuse sechestrului nu-l face însă incompatibil pentru încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. 6 Cpp deoarece, potrivit acestor dipoziții, „judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei”, iar legiuitorul nu a înțeles să prevadă calea contestației împotriva luării măsurii asigurătorii dipuse de judecator în dispozițiile art.250 alin. 6 Cpp.

De lege lata,

- având în vedere că dispozițiile care prevăd incompatibilitățile sunt de strictă interpretare și aplicare,

- ținând cont că intră în incidența dispozițiilor art. 64 alin. 6 Cpp doar măsurile luate de judecător supuse contestaţiei prevăzute de lege,

- iar legiuitorul nu prevede calea contestării măsurilor asigurătorii luate de judecători,

- cererile de recuzare a judecătorilor care au dispus sechestru în vederea confiscării speciale întemeiate sunt inadmisibile.