Război în Ucraina, ziua 175. Schimbare neașteptată în Crimeea. Ruşii susțin că ucrainenii au început noi atacuri

Război în Ucraina, ziua 175. Schimbare neașteptată în Crimeea. Ruşii susțin că ucrainenii au început noi atacuri Sursa foto: Twitter

Războiul din Ucraina a intrat într-o nouă zi, cea de-a 176 a zi. Conducerea militară rusă nu se mai simte în siguranță în Crimeea din cauza atacurilor ucrainene asupra obiectelor militare ruseşti. Viceamiralul Viktor Sokolov l-a înlocuit pe amiralul Igor Osipov în calitate de comandant al Flotei Mării Negre (BSF) din Crimeea. Rușii anunță un „pericol terorist” la Sevastopol.

UPDATE

Conducerea militară rusă nu se mai bazează pe securitatea Crimeii din cauza recentelor atacuri ucrainene asupra obiectelor militare ruseşti din Crimeea. Surse ruse au subliniat că viceamiralul Viktor Sokolov l-a înlocuit pe amiralul Igor Osipov în calitate de comandant al Flotei Mării Negre (BSF) din Crimeea. Spaţiul informaţional rusesc dorește să păstreze un nivel ridicat de secret în privinţa numirii lui Sokolov din cauza ameninţării pretinse de „pericol terorist” la Sevastopol.

Oficialii ucraineni au anunțat că au distrus încă o bază militară a ocupanților ruși situată în Nova Kahovka, în regiunea ocupată Herson, din sudul ţării. În această operațiune militară, se estimează că și-au pierdut viața între 10 şi 15 soldaţi ruşi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Departamentul pentru comunicare strategică al armatei din Ucraina a publicat o înregistrare video pe contul său Telegram cu distrugerile produse. În imagini se pot vedea clădiri în ruină, vehicule distruse și incendiate, dărâmături.

„Conform informaţiilor preliminare, acest videoclip confirmă un caz reuşit de «fumat într-un loc neautorizat»”, se arată în mesajul departamentului.

Acesta reia ironiile oficialilor ucraineni care, în ultimele zile, au atribuit exploziile din peninsula Crimeea pe seama țigărilor uitate aprinse.

„S-a stabilit că între 10 şi 15 ocupanţi au părăsit definitiv chat-ul şi că mulţi alţii se pregătesc să plece”, se arată în mesajul de pe Telegram.

Nova Kahovka, oraş cu aproximativ 50.000 de locuitori înainte de război, este unul dintre principalele centre logistice pentru forţele ruse din regiunea Herson.

Atac rusesc asupra orașului Harkov

Pe de altă parte, replica Rusiei a venit cu un bombardament asupra orașului Harkov. Informația a fost prezentată pe contul de Twitter al ministrului de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba. Acesta a precizat că au murit 6 persoane în bombardament, iar alte 16 au fost rănite.

„Rușii au lovit o zonă rezidențială din Harkov, ucigând cel puțin 6 persoane și rănind cel puțin alte 16 persoane. Rusia continuă să măcelărească oameni în mijlocul Europei. Singura modalitate de a-l opri pe Putin este ca Occidentul să ofere Ucrainei un ajutor militar maxim și să impună Rusiei sancțiuni mult mai dure”, a scris Dmitro Kuleba.

sursa foto, Twitter

Rusia își relocă avioanele și elicopterele din Crimeea

În acelaşi timp, după exploziile din ultimele zile de la bazele militare din Crimeea, forțele militare ruse au luat măsuri de precauție. În special, forţele ruse iau măsuri pentru a transfera parţial tehnică aeronautică de pe aerodromuri avansate din Crimeea spre aerodromuri alternative şi baze militare permanente de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Astfel, avioanele militare și elicopterele de luptă sunt transferate în zone din interiorul Rusiei, de teamă să nu fie lovite și distruse de Ucraina. Decizia autorităților militare vine după ce mai multe explozii au avut loc, în ultimele zile, în peninsula anexată, potrivit agenţiei de presă Unian, care citează surse oficiale.

„După evenimentele recente din Crimeea, ruşii îşi transferă de urgenţă avioanele şi elicopterele în adâncul peninsulei şi pe aerodromurile Federaţiei Ruse”, comunică Direcţia principală de informaţii (GUR) al Ministerului ucrainean al Apărării.

Cel puţin 24 de avioane şi 14 elicoptere au fost relocate, conform informațiilor furnizate de GUR.

explozii puternice în Peninsula Crimeea

Sursa: Mediafax.ro

Ucraina amenință cu distrugerea podului lui Putin

În acest context, Ucraina a ameninţat cu distrugerea podului de peste strâmtoarea Kerci, construit  de Moscova pentru a conecta Rusia la peninsula anexată Crimeea. „Acest pod este o structură ilegală şi Ucraina nu şi-a dat acordul pentru construcţia sa. El aduce un prejudiciu ecologiei peninsulei şi deci trebuie distrus. Puțin contează cum: voluntar sau nu”, a afirmat consilierul preşedintelui Ucrainei, Mihail Podoliak, potrit AFP

Podul de peste strâmtoarea Kerci a fost inaugurat de Vladimir Putin în luna mai 2018. Investiția a fost costisitoare, fiind o lucrare care a necesitat o desfășurare de forțe muncitorești foarte mare. Lucrările au durat timp de doi ani, pentru a construi 19 kilometri care să lege Rusia continentală de Crimeea.

Aceasta nu este prima ameninţare la adresa podului, însă de această dată vine după o serie de explozii produse în peninsula Crimeea, pe care Rusia o utilizează ca bază logistică pentru invazia sa în Ucraina.

Sursa foto: Kremlin

Lavrov vrea viză pentru Statele Unite

Ambasada Rusiei în Statele Unite a cerut Casei Albe și Departamentului de Stat vize pentru ministrului rus de externe Serghei Lavrov și pentru ceilalți membri ai delegației ruse pentru a participa la Adunarea Generală a ONU din septembrie, anunță TASS.

„Ambasada a solicitat deja Casei Albe, Departamentului de Stat să îndeplinească obligațiile țării pe teritoriul căreia se află sediul ONU și să elibereze imediat vize ministrului și tuturor membrilor delegației ruse”, a declarat Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington.

Oficialul rus a acuzat Statele Unite că „au creat în mod repetat dificultăți pentru partea rusă în legătură cu călătoriile de lucru, inclusiv prin intermediul ONU”.

„Vom continua să insistăm pentru a asigura intrarea nestingherită a tuturor reprezentanților Federației Ruse care participă la evenimentele celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU”, a adăugat Anatoli Antonov.