Război în Ucraina, ziua 167. Zeci de militari ruși au fost uciși, iar cantități mari de muniție, distruse

Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Ziua 167 de război. Un număr de 100 de miliari ruși au fost uciși și au fost distruse cantități importante de echipament militar, în urma atacurilor venite din partea ucraineană, care au lovit cu rachete obiective militare rusești. ONU cere ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară Zaporojie, după ce aceasta a fost lovită de bombardamente în weekend, stârnind temeri de un posibil dezastru nuclear.

Kievul și Moscova au dat vina unii pe alții pentru atacurile de la centrala nucleară, în timp ce șeful administrației ruse din oraș a spus că uzina funcționează ca de obicei.

În continuare, Rusia s-a arătat gata să faciliteze vizita AIEA la centrala nucleară de la Zaporojie, după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut luni ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară.

Forțele militare ucrainene au lovit cu rachete HIMARS mai multe ținte reprezentând obiective militare rusești din zona Melitopol. În urma atacurilor au fost uciși un număr de 100 de miliari ruși și au fost distruse cantități importante de echipament militar. De asemenea, rachetele HIMARS au lovit două poduri cheie peste râul Nipru, în noaptea de duminică spre luni.

Astfel, ucrainenii au bombardat din nou podul Antonivskyi din orașul Herson controlat de ruși, avariând echipamentele de construcții și amânând redeschiderea acestuia.

Armata ucraineană a declarat că forțele ruse au încercat să efectueze atacuri în șase zone diferite din regiunea Donețk de est în weekend, însă acestea nu au reușit să câștige niciun teritoriu și au fost reținute de forțele ucrainene.

Rusia, acuzată de crime de război. Ucraina investighează aproape 27.000 de cazuri suspectate de crime de război comise de la invazia Rusiei din 24 februarie. Datele sunt cuprinse într-un raport al Biroului procurorului general al ţării. Potrivit informațiilor din raport, Rusia a comis 27.203 crime de război. Dintre acestea, 26.190 de delicte se referă la încălcări ale legilor şi obiceiurilor războiului.

Tribunalul din Ucraina condamnă la închisoare un soldat rus pentru că a tras cu tancul într-un bloc

Un tribunal ucrainean a condamnat un soldat rus la zece ani de închisoare după ce l-a găsit vinovat de încălcarea legilor și obiceiurilor războiului prin tragerea cu un tanc într-un bloc cu mai multe etaje, potrivit unui oficial al Ministerului de Interne.

Sergentul Mihail Kulikov a tras în clădirea din orașul Cernigiv, din nord, la începutul invaziei Rusiei, la sfârșitul lunii februarie. Tribunalul Cernigiv l-a condamnat pentru o crimă de război.

Aproximativ 80.000 de ruși uciși sau răniți în Ucraina. Rusia a suferit între 70.000 și 80.000 de victime, fie ucise, fie rănite, de când a început invazia sa în Ucraina, a declarat subsecretarul pentru politică al Pentagonului, Colin Kahl.

SUA anunță un nou ajutor militar și financiar pentru Ucraina. Statele Unite au anunțat o nouă rundă de ajutor militar și financiar acordat Ucrainei. Astfel, un ajutor militar de 1 miliard de dolari va veni din partea Pentagonului. Separat, și Banca Mondială a declarat că oferă guvernului ucrainean asistență bugetară de 4,5 miliarde de dolari, finanțată de guvernul SUA.

SUA a pus sechestru pe un avion de 90 de milioane de dolari deținut de oligarhul rus. Prin urmare, un judecător american a autorizat procurorii americani să sechestreze un avion Airbus de 90 de milioane de dolari deținut de oligarhul rus Andrei Skoch, au declarat procurorii federali din Manhattan.