Duminică, 19 iunie, Parlamentul Ucrainei adoptă o lege ce interzice difuzarea la televizor și radio a muzicii artiștilor ruși, dar și cumpărarea de cărți din statele Rusia, Belarus sau teritoriile ucrainene ocupate deja Crimeea și Donbas. Astfel, o licență specială va fi necesară pentru importurile de cărți scrise în limba rusă.
Artiștii care au decis să condamne public invazia rusă în Ucraina vor fi exceptați de la noua lege dată de ucraineni, fiind creată „o listă albă” cu oameni care s-au dezis de politicile lui Vladimir Putin.
Ucraina face o listă cu cei care se împotrivesc războiului din Ucraina
Lista ar urma să fie gestionată de Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare, urmând a fi făcută publică, anunță Parlamentul ucrainean.
„Produsele muzicale ale statului agresor pot influenţa sentimentele separatiste în rândul populaţiei. Muzica rusească poate face mai atractivă adoptarea unei identităţi ruseşti menite să slăbească statul ucrainean”, spun ucrainenii.
Marea Britanie anunță că armata trebuie să fie gata de luptă în Europa
Generalul Patrick Sanders, șef al Statului Major britanic, vorbește despre războaie terestre în Europa, motiv pentru care Marea Britanie trebuie să fie pregătită pentru a lupta și câștiga astfel de lupte. Mai mult, oficialul britanic spune că Regatul Unit ar urma să lupte în Europa încă o dată, amintind de cea de-a doua conflagrație mondială.
„Sunt primul şef de Stat Major după 1941 care preia comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o putere continentală. Invazia rusă în Ucraina evidenţiază obiectivul nostru esenţial de a proteja Regatul Unit prin capacitatea noastră de a lupta şi câştiga războaie terestre.
Există un imperativ puternic de a construi forţe armate capabile să lupte împreună cu aliaţii noştri şi să învingă Rusia în luptă. Suntem generaţia care trebuie să pregătească forţele armate să lupte în Europa încă o dată”, spune generalul Patrick Sanders.
Kremlinul se pregăteşte să pornească asaltul decisiv asupra Harkovului
Liderul de la Kremlin îşi concentrează ambiţiile teritoriale pe sudul şi estul Ucrainei şi a dat ordin generalilor săi să ia din nou cu asalt Harkovul, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, după capitala Kiev.
„Ruşii încearcă să facă din Harkov un oraş aflat în linia întâi a frontului” a declarat pentru televiziunea naţională din Ucraina, Vadym Denisenko, unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai ministrului de Interne, Denys Monastyrskiy.
Până să pornească atacul final asupra Harkovului, Rusia îşi continuă eforturile de a lua sub stăpânire localitatea Severodoneţk, situată în regiunea Lugansk. După bătălia aprigă pentru Mariupol, Severodoneţk a devenit noul epicentru al conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina.
Maia Sandu interzice emisiunile de știri din Rusia în Republica Moldova
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea securității informaționale, duminică, 19 iunie. Astfel, sunt interzise emisiunile de știir și analizele politice referitoare la Rusia.
Legea interzice, de fapt, ştirile şi emisiunile cu profil analitic din statele care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră. Șefa Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova, Liliana Viţu, spune că „săptămâna viitoare legea ar urma să intre în vigoare, iar propaganda va fi sancţionată mult mai dur. Astfel, organizațiile media care dezinformează vor fi sancţionate gradual, de la aplicarea amenzilor până la retragerea dreptului de a difuza publicitate”.
Germania anunță că va folosi cărbuni pentru a produce energie
După ce s-a certat cu vecinii polonezi pe tema unei mine de cărbune, Germania, care înainte de războiul din Ucraina se voia în avangarda ecologismului, a decis să recurgă la cele mai poluante surse de energie, pentru a compensa lipsa de gaz rusesc, la care nu a renunțat de bunăvoie, ci s-a trezit că Rusia livrează mai puțin prin Nord Stream 1.
Autoritățile spun că folosirea gazului pentru producţia de energie şi în industrie va fi redusă, prioritate având umplerea instalaţiilor de stocare. „Pentru a reduce consumul de gaz, trebuie să se folosească mai puţin gaz pentru a genera electricitate. În schimb, centralele electrice pe bază de cărbune vor trebui să fie folosite mai mult”, a declarat Ministerul Economiei, într-un comunicat citat de AFP și preluat de Agerpres.
Reţeaua de centrale pe cărbune, care fac parte din rezerva de energie electrică a Germaniei, va fi recondiţionată pentru a putea fi activată „pe termen scurt”. Acest lucru se va întâmpla, spune ministrul economiei şi energiei, Robert Habeck, imediat ce legea va trece de procedura parlamentară, relatează EFE.