Update 2:
Un atac aerian israelian asupra unui vehicul în Cisiordania ocupată a dus, sâmbătă, la moartea unui lider al Hamas, conform raportărilor din partea acestuia. Agenția de știri palestiniană WAFA a adăugat că alți patru bărbați au fost, de asemenea, uciși în cadrul aceleași operațiuni.
Armata israeliană a anunțat că a efectuat un atac aerian asupra unei celule militante în apropierea orașului Tulkarm din Cisiordania. Conform raportărilor din partea Hamas, un vehicul care transporta combatanți a fost lovit în timpul raidului, iar unul dintre liderii brigăzilor Hamas din Tulkarm a fost ucis.
Tensiunile regionale au escaladat în această săptămână după asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, miercuri, la Teheran, și a comandantului militar al Hezbollah, Fuad Shukr, într-un atac israelian la Beirut, cu o zi înainte.
Update 1: Iranul îndeamnă Hezbollah să lovească Israelul în profunzime și să nu se limiteze doar la ținte militare. Teheranul își îndeamnă aliatul să răspundă la asasinarea şefului militar Fuad Shukr.
„Ne aşteptăm ca Hezbollah să aleagă mai multe ţinte şi (să lovească) în profunzime (Israelul)”, a declarat sâmbătă reprezentanta Iranului la ONU, citată de agenţia oficială Irna.
De acum înainte, gruparea libaneză „nu îşi va mai limita răspunsul la ţinte militare”, a adăugat ea.
Război în Israel, ziua 302. Hezbollah și IDF, armata israeliană, continuă luptele la frontiera libanezo-israeliană. Vineri, confruntările au crescut în intensitate, după o pauză legată de funeraliile comandantului militar al mişcării şiite, Fuad Shukr. Acesta a fost ucis într-un atac israelian la Beirut.
Sirenele antiaeriene au sunat vineri seara, în zonele de nord ale statului Israel, în vecinătatea graniței cu Libanul. De altfel, localitățile din această regiune au fost evacuate, în mare parte.
Război în Israel, ziua 302
Forțele aeriene israeliene au bombardat aeroportul militar Al-Dabaa din Al-Qusayr, Siria. Acesta este folosit în mod regulat de Hezbollah. Momentan nu se știe care a fost ținta, dar se presupune că este vorba despre un transport de arme și echipamente militare folosite de Hezbollah.
Joi, la funeraliile lui Fuad Shukr, șeful Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat că ostilităţile împotriva Israelului vor fi reluate din 2 august. El a arătat că gruparea sa pregăteşte „un răspuns foarte studiat” la asasinarea liderului său militar. Hezbollah a amenințat Israelul cu represalii „inevitabile”. Acest gen de amenințări a venit și din partea Iranului, după ce liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la Teheran.
Joi seara, CNN anunța că regimul de la Teheran și aliații săi pregătesc un atac de amploare, în următoarele 72 de ore, asupra Israelului. Informația a provenit de la surse din Departamentul american al Apărării.
Sursa citată menționa că șeful diplomației iraniene a informat Qatarul și Arabia Saudită că urmează un atac masiv. În același timp, Teheranul și-a avertizat vecinii din regiune să nu permită ca spațiul lor aerian să fie folosit pentru lovituri împotriva Iranului.
Avertismentul Israelului pentru Iran
Tzachi Hanegbi, consilier pentru securitate naţională, susține că tensiunile din Orientul Mijlociu au atins nivelul din luna aprilie. La acel moment Iranul a lansat 330 de drone, rachete de croazieră joase şi rachete balistice asupra Israelului. A fost o lovitură în replică la atacul asupra ambasadei iraniene din Siria.
Israelul a renunțat la replică, la solicitarea Statelor Unite și a altor aliați, a declarat consilierul într-un interviu. Tzachi Hanegbi a precizat că situația actuală este nouă, iar Tel Aviv-ul ar putea să nu se mai abțină de la o nouă ripostă, în funcție de atac.
„Atacarea Israelului este ceva pentru care vor plăti un preţ foarte dureros. Sper să nu o facă. Ar fi o greşeală. Israelul este foarte puternic”, a declarat consilierul.
În opinia sa, Iranul nu doreşte un război total, în ciuda amenințărilor și a declarațiilor belicoase ale liderilor de la Teheran.
Discuție între miniștrii Apărării din SUA și Israel
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a discutat, la telefon, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Subiectul principal al discuției a fost situația tensionată din Orientul Mijlociu. Cei doi au analizat posibilitățile de cooperare bilaterală în faţa „ameninţării Iranului şi a reprezentanţilor săi”, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din Israel, citat de EFE.
„Cooperarea fără precedent în domeniul securităţii dintre Israel şi Statele Unite împotriva Iranului şi a reprezentanţilor săi este esenţială pentru securitatea şi stabilitatea regională”, i-a comunicat Gallant lui Austin.
Ministrul israelian și-a luat angajamentul de a continua demersurile pentru un acord menit să permită întoarcerea celor 111 ostatici rămași în Gaza. Negocierile au fost suspendate după moartea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh. Atacul a fost atribuit Israelului, deși Tel Aviv-ul nu și l-a asumat.
„Suntem hotărâţi să apărăm cetăţenii Israelului şi aceasta include ajungerea rapidă la un acord pentru întoarcerea ostaticilor”, a mai afirmat ministrul israelian al Apărării.
Israelul vrea să organizeze o coaliție contra Iranului
Israelul negociază înființarea unei coaliții internaționale pentru a contracara un posibil răspuns din partea Iranului şi a Hezbollah. Rebelii houthi din Yemen, Rezistenţa Islamică din Irak sau miliţiile pro-iraniene din Siria, Hamas şi Jihadul Islamic s-ar putea uni într-un atac pe mai multe fronturi împotriva Israelului.
În acest context, Gallant i-a vorbit omologului său american despre importanţa înființării unei „coaliţii de parteneri şi aliaţi pentru a garanta stabilitatea şi securitatea regionale”. El a dat ca exemplu coaliția formată din şapte ţări care s-au alăturat Israelului pentru a respinge un atac cu aproximativ 300 de drone şi rachete lansate de Iran.
Anterior, Gallant s-a întâlnit la Tel Aviv cu noul secretar britanic al Apărării, John Healey, aflat în Israel. Cei doi au abordat subiectul tensiunilor din Orientul Mijlociu şi necesitatea unei coaliții care să apere Israelul.
Premierul Benjamin Netanyahu şi preşedintele american Joe Biden au discutat telefonic despre această problemă. SUA s-au angajat să trimită noi forţe defensive în regiune pentru a proteja Israelul.
Imamul moscheii Al-Aqsa a fost arestat
Imamul moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, şeicul Ekrima Sabri, a fost arestat vineri sub suspiciunea de terorism. El a susținut o predică în care l-a numit martir pe Ismail Haniyeh, asasinat în Iran, transmite AFP. Fost mare muftiu al Ierusalimului şi lider al Înaltului consiliu islamic, şeicul Ekrima Sabri are 85 de ani.
Poliţia israeliană a declarat într-un comunicat că a deschis o anchetă asupra unui imam pentru declaraţii instigatoare la terorism. Un bărbat de aproximativ 20 de ani a fost, de asemenea, arestat pentru că a făcut „declaraţii incitatoare” în timpul rugăciunilor de vineri. Avocatul imamului, Hamza Qatina, a precizat că este anchetat pentru „suspiciune de incitare la terorism”.
La sfârşitul lunii iunie, şeicul Ekrima Sabri a fost inculpat pentru susţinerea terorismului după presupuse declaraţii de sprijin pentru un atacator care a ucis un soldat israelian. Imamul ar fi salutat, de asemenea, un atacator care a ucis trei israelieni şi a rănit alţi şase în aprilie 2022 la Tel Aviv.
Moscheea Al-Aqsa este situată pe Espalanda Moscheilor din Ierusalimul de Est, zonă ocupată şi anexată de Israel. Acesta este considerat al treilea loc sfânt din islam şi cel mai sfânt loc al iudaismului, aflat în centrul tensiunilor israeliano-palestiniene.
Franța își îndeamnă cetățenii să părăsească Iranul
Franţa și-a îndemnat cetățenii aflați în Iran să părăsească această ţară cât mai repede. Acest lucru este necesar din cauza riscului de escaladare militară, relatează AFP. Ministerul francez de Externe aminteşte că întreg teritoriul iranian este plasat sub cod roşu pe harta recomandărilor pentru călătorie.
„Recomandarea oficială pentru cetăţenii francezi este să nu călătorească în Iran sub niciun motiv. (...) Din cauza riscului agravat de escaladare militară în regiune, turiştii francezi care se află încă în Iran sunt invitaţi să plece cât mai repede de acolo. (...)
Până atunci ei sunt îndemnaţi să dea dovadă de cea mai mare vigilenţă, să se ţină departe de orice manifestaţie, să se informeze despre situaţie şi să consulte cu regularitate site-ul ambasadei”, precizează MAE francez.
Ismail Haniyeh, liderul politic al grupării Hamas, a fost ucis miercuri la Teheran. Iranul, gruparea islamistă palestiniană Hamas şi aliatul său libanez Hezbollah au acuzat Israelul. Moartea șefului Hamas a survenit la câteva ore după o lovitură israeliană care l-a ucis pe comandantul militar al Hezbollah, Fuad Shukr.