RĂZBOIUL DIPLOMATIC dintre Putin și May continuă. MIȘCARE în FORȚĂ de la Moscova. Britanicii primesc cea mai DURĂ LOVITURĂ de până acum

RĂZBOIUL DIPLOMATIC dintre Putin și May continuă. MIȘCARE în FORȚĂ de la Moscova. Britanicii primesc cea mai DURĂ LOVITURĂ de până acum

Contrele diplomatice dintre Rusia și Marea Britanie nu s-au sfârșit. Din contră, mișcările politice făcute de fiecare parte par să se mențină la același nivel de la începutul lunii martie, când otrăvirea unui fost agent dublu rus a cauzat cel mai mare clivaj între cele două părți din epoca post-sovietică.

Consulatul Regatului Unit din Sankt Petersburg s-a închis, a anunţat joi ambasadorul britanic în Rusia, Laurie Bristow, citată de agenţiile de presă ruse preluate de AFP. Acum câteva zile, acolo a avut loc ultima recepţie, cu ocazia aniversării reginei Elisabeta a II-a, a precizat el, conform agerpres.

„Consulatul general a reprezentat Regatul Unit în nord-estul Rusiei timp de 26 de ani. Din nefericire, acest capitol al istoriei noastre a ajuns la final. Nu este alegerea noastră”, a spus diplomatul.

Rusia a ordonat închiderea consulatului după ce a fost acuzată de otrăvirea în Regatul Unit a fostului spion rus Serghei Skripal, reaminteşte AFP. Atacul cu agent neurotoxic Noviciok împotriva lui Skripal şi a fiicei acestuia, la Salisbury, pe 4 martie, a fost urmată de expulzarea de către Londra a 23 de diplomaţi ruşi. Măsuri similare au luat mai multe ţări europene, precum şi Statele Unite. Moscova a expulzat la rândul său un număr egal de diplomaţi occidentali şi a îngheţat contactele bilaterale cu partea britanică.

Scandalurile au continuat cu acuzații grave din partea ambelor părți în forurile internaționale unde se puteau face auzite. Atât Marea Britanie, cât și Rusia s-au acuzat reciproc de vină pentru atacul care a ținut luni bune primele pagini ale ziarelor.