Cancerul la sân este inamicul numărul unu al femeilor din întreaga lume. Din nefericire, de cele mai multe ori, cancerul este descoperit prea târziu deoarece mulți ignoră anumite semne importante.
Cancerul la sân este una dintre cele mai cumplite boli, iar în fiecare an milioane de persoane își pierd viața din cauza ei. Din nefericire, în majoritatea cazurilor, cancerul este depistat mult prea târziu, dar specialiștii ne dau o rază de speranță.
Există anumite analize și simptomecare ne indică dacă putem suferi o astfel de maladie. Simptomele cancerului mamar sunt de caz la caz, iar dacă ținem cont de ele pot face diferența dintre viață și moarte.
E bine ca fiecare femeie să-şi facă o autopalpare a sânului cu care poate depista existenţa unor anomalii la nivelul ţesutului mamar, de la mici noduli la nişte modificări ale tegumentului, existenţa unor scurgeri care ar trebui să le facă să se gândească la un consult, pentru explorarea ţesutului mamar", a spus medicul Ştefan Tucă, marţi, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.
Medicul a mai declarat că, în cazul pacientelor care au antecedente în familie, acestea ar trebui să meargă la 30-40 ani să facă o ecografie mamară.
„Între ele, aş putea menţiona prima menstruaţie debutată precoce, lipsa alăptării, lipsa unei sarcini, contraceptivele administrate pe o perioadă îndelungată, 8-10 ani fără întrerupere, dar şi fumatul, obezitatea, determinismul genetic, consumul de alcool, ereditatea”, explică dr. Tucă.
Bărbații pot face și ei cancer la sân
„Aşadar, şi bărbaţii pot face cancer de sân şi, din păcate, este mult mai grav la ei decât la femei, factorii de risc fiind aceiaşi”, precizează medicul.
Referitor la vârstă, ”în adolescenţă cancerele de sân sunt mai rare. Dar sunt paciente destule care au venit de la 30 de ani. Ca perioadă de apariţie, se intalează de obicei după 50 de ani", a adăugat dr. Ştefan Tucă.