Mai mult, acesta a declarat pentru evz.ro că statul nu dă bani prin acest program ci doar reduce costurile împrumutului, prin preluarea riscului.

“Guvernul nu spune ca băncile trebuie să dea bani celor care nu se califică pentru obţinerea unui credit, ci că doar celor care pot să îşi demonstreze veniturile“, precizează Şişchin.

“Prima Casă” românească nu seamănă cu cea americană

Există însă şi voci care au criticat programul românesc, comparându-l cu sistemul american de acordare a creditelor imobiliare, sistem care a generat actuala criză economică.

În replică, reprezentantul Remax spune că programul nu poate fi comparat cu sistuaţia de pe piaţa americană.

“În SUA, statul nu a garantat ipoteca. Băncile, în dorinţa de a face profit, în afară de creditele prime, adică cele care se calificau din punct de vedere al siguranţei financiare au acordat credite şi celor care nu s-au calificat pentru obţinerea unui împrumut “, ne-a explicat reprezentantul agenţiei.

Chirie sau rată la bancă

Printre avantajele contractării unui credit imobiliar prin acest program, se numără şi acela că, potrivit lui Şişchin, costul ratei lunare scade cu aproximativ 100 de euro sub nivelul sumei plătite pentru o chirie medie.

De asemenea, faţă de contractarea unui credit în valoare de 60.000 de euro pentru achiziţionarea unui imobil, în afara acestui program, rata lunară plătită la bancă este de 500-600 de euro.

“Pentru un credit contractat pe 25 de ani, suma economisită cu împrumutul celor 60.000 de euro, prin programul Prima Casă este de 40.000-50.000 de euro, pentru pentru bancă dispare riscul care este preluat de stat“, potrivit reprezentantului imobiliar.

Criza produce de opt ori mai mulţi milionari

Totodată, reprezentantul Remax a mai spus că perioadă actuală, de recesiune,  reprezintă cel mai mai bun moment pentru achiziţia de proprietăţi imobiliare.

“În perioada de scădere economică, când preţurile se micşorează, poţi cumpăra foarte ieftin de la cei care au nevoie urgentă de bani, aflaţi într-o criză financiară. Pe timp de criză, apar de opt ori mai mulţi milionari decât într-o perioadă de creştere economică “, susţine reprezentantul aceleiaşi agenţii imobiliare.