Răsturnare totală de situaţie în plin război! Dezvăluirea ruşilor care cutremură Europa. ONU ar fi ştiut planul lui Vladimir Putin
- Maria Miron
- 5 martie 2022, 12:08
Oficialii de la Moscova transmit că secretarul general al ONU a fost informat cu privire la invazia asupra Ucrainei, chiar de către Serghei Șoigu, ministrul Apărării. Șoigu acuză că Ucraina a militarizat populația din zona de sud-est. Rusia surprinde şi anunță brusc retragerea trupelor. După săptămâni de tensiune din cauza acumulării de trupe rusești aproape de granița Ucrainei, ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, a ordonat unităţilor militare să revină la bazele lor.
Conform ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, operațiunea militară inițiată de Rusia pe teritoriul ucrainean a fost realizată cu precizie. „Rusia a folosit arme de înaltă precizie pentru a dezactiva infrastructura militară a Ucrainei”, a declarat ministrul rus al Apărării.
Mai mult, acesta neagă acuzațiile occidentalilor, conform cărora armata rusă ar fi avut în vedere atacarea unor ținte civile. Conform ministrului rus al Apărării, armata țării sale a creat „coridoare umanitare” în regiunile aflate sub control rus, dorind a proteja populația civilă din zona de război.
Șoigu acuză că Ucraina a militarizat populația din zona de sud-est
Ministrul Apărării din Federația Rusă declară că armata ucraineană a implicat civili în cadrul luptelor din zona de sud-est a țării.
Mai mult, ruși au aduse acuzații Occidentului conform cărora ar alimenta războiul din Ucraina cu arme pentru trupele naționale, care au scopul de a comite violențe asupra cetățenilor rusofoni din regiunea Donbas.
Ministrul apărării rus a declarat, marți, că acțiunile întreprinse de Statele Unite și NATO în Europa „au contribuit la amenințarea militară crescută”. Şi continuă: „Acțiunile Statelor Unite și NATO contribuie la sporirea pericolelor militare în Europa”, susține ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu.
„Recent, doar cei mai leneși nu s-au alăturat corului de acuzatori împotriva Rusiei. Recent, unii s-au gândit să ne avertizeze despre consecințele activității miliare pe propriul nostru teritoriu. Vreau să accentuez: nu acceptăm astfel de avertismente și intenționăm să facem tot ce e necesar pentru a asigura securitatea frontierelor noastre”, a declarat Serghei Șoigu.
Rusia s-a răzgândit şi retrage trupele, dar nu şi armele
Declarația lui Șoigu vine la puțin timp după ce Rusia, Ucraina și NATO s-au aflat în mijlocul unor tensiuni fără precedent, după ce Rusia a început să desfășoare un număr mare de trupe în apropierea graniței sale cu Ucraina dar și în Crimeea ocupată.
După săptămâni de tensiune din cauza acumulării de trupe rusești aproape de granița Ucrainei, ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, a ordonat unităţilor militare să revină la bazele lor.
UE a estimat că peste 100.000 de soldați ruși s-au adunat în apropierea frontierei, precum și în Crimeea, care a fost confiscată și anexată de Rusia în 2014. Tensiunile din estul Ucrainei au generat temeri cu privire la un război în Europa.
NATO a reacționat, de asemenea, avertizând Rusia cu privire la mișcările de trupe, iar președintele american, Joe Biden, a asigurat Ucraina că îi sprijină suveranitatea.
Amenințarea Rusiei nu a venit doar prin masarea amplasarea de trupe ci și prin declarațiile extrem de periculoase spunând că „Rusia ar putea să intervină în apărarea separatiștilor din estul țării și că o eventuală astfel de operațiune ar fi începutul sfârșitului pentru Ucraina”.
Rusia surprinde şi anunță brusc retragerea trupelor, precizând că și-a „îndeplinit obiectivele pe deplin”
Rusia va „răspunde în mod adecvat la toate schimbările din apropierea frontierelor rusești”, a mai spus ministrul rus al Apărării. Serghei Șoigu a anunțat că trupele se vor întoarce la baze până la 1 mai.
Ministrul rus a ordonat trupelor să revină la bazele lor permanente în urma unor exerciții masive pe fondul tensiunilor cu Ucraina, dar a spus că ar trebui să-și lase armele în vestul Rusiei pentru un alt exercițiu care se va desfășura la sfârșitul acestui an.
Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy a salutat retragerea rusă de-a lungul frontierei lor. După ce a urmărit exercițiile, ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, a ordonat armatei să retragă trupele la bazele lor permanente.
„Consider că obiectivele verificării rapide ale disponibilității sunt îndeplinite”, a spus Shoigu. „Trupele și-au arătat capacitatea de a apăra țara și am decis să finalizez exercițiile în districtele militare sudice și occidentale”, relatează apnews.