Se pregătește Rusia de război? Anunțul a fost făcut de ministrul rus al Apărării. News alert

Se pregătește Rusia de război? Anunțul a fost făcut de ministrul rus al Apărării. News alert

Armata rusă urmărește să lanseze un nou concept de război. Ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, a vorbit despre acest lucru la deschiderea unei conferințe pe teme teoretice și practice, la care au participat înalți responsabili ai forțelor armatei ruse. El consideră sunt necesare noi abordări pentru războiale moderne.

„Este foarte important să înțelegem că războaiele de nouă generaţie reprezintă o combinaţie de metode clasice şi asimetrice de război, în care acţiunile militare sunt de scurtă durată şi nu există pur şi simplu timp pentru corectarea greșelilor”, a spus ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu.

Oficialul rus a mai adăugat că echiparea forţelor militare ruse cu arme de ultimă generație a crescut de aproape patru ori, din 2013 până în prezent. Chiar și așa, strategiile de război au rămas învechite. În acest sens, este crucial ca noi abordări militare să fie elaborate, în contextul în care militarii ruși vor primi un nou tip de armă. Caracteristicile de luptă ale acesteia se bazează pe tehnologia supersonică și energia laser.

Momentan, în opinia mai multor specialiști de politică externă, Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la securitatea regională. Participarea directă sau indirectă în conflictele militare din mai multe țări ale fostei URSS,  alături de anexarea ilegală a Crimeei și participarea în războiul din estul Ucrainei sunt printre principalele argumente pe care le folosesc analiștii relațiilor internaționale pentru a stabili pericolul pe care îl reprezintă Rusia, la nivel regional. De asemenea, Kremlinul are trupe militare și în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

 

Ne puteți urmări și pe Google News