Rapperul Nosfe a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică din cauza unui infarct, susțin colegii de trupă din Șatra Benz. Moartea artistului a fost anunțată de soția acestuia, care a solicitat ajutor la numărul special de urgență 112. Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Nosfe a cântat la un concert, în București, alături de Șatra Benz. Vineri, acesta și-a lansat o melodie și un videoclip, alături de alți trei artiști.
Cauza morții artistului Nosfe, membru al trupei Șatra Benz a fost un infarct provocat de oboseala acumulată în ultima perioadă. Colegii de trupă au arătat că acesta a avut o perioadă încărcată. Chiar înainte de tragedie, Nosfe a cântat la un concert, în București, alături de Șatra Benz, iar cu o zi înainte, vineri, și-a lansat melodia și videoclipul „N-am de dat”.
Sâmbătă seara, după concert, el a ajuns acasă la Balotești și i s-a făcut rău. S-a prăbușit la pământ și nu și-a mai revenit. Medicii de pe ambulanță, chemați de soția lui Nosfe, prin numărul de urgență 112, au constatat moartea artistului.
„La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv”, se arată într-un comunicat al Poliției Ilfov.
Precizările colegilor din Șatra Benz
Colegii din Șatra Benz au confirmat că artistul nu se simțea bine și au precizat că acestuia i s-a făcut rău chiar în timpul concertului. Într-o intervenție pentru Știrile Pro TV, aceștia au arătat ce s-a întâmplat în timpul concertului.
„După primele câteva piese la concert s-a așezat, se simțea rău, a părăsit concertul. S-a dus acasă și s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a arătat Super Ed, Șatra BENZ.
„S-a dus acasă. A crezut că se simte bine. S-a dus să își ia telefonul din mașină și s-a prăbușit”, a precizat și Lu-K, Șatra Benz.
„Zicea că simte ceva în piept, dar pe urmă s-a liniștit. După ce s-a dat jos de pe scenă s-a simțit rău. S-a liniștit, s-a dus acasă și s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a mai spus și Keed.
Corpul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști
Polițiștii și procurorii au deschis în acest caz dosar pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul artistului. Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști care vor efectua necropsia, dar și o serie de analize medicale, între care și cele toxicologice. Aceștia vor stabili dacă Nosfe a consumat vreo substanță interzisă care i-ar fi putut cauza moartea. Până la comunicarea oficială, colegii săi din trupă roagă fanii să nu facă speculații cu privire la moartea acestuia.