Răsturnare de situație în atacul de la metroul din New York. Principalul suspect se declară nevinovat. Judecătorii vor decide

Răsturnare de situație în atacul de la metroul din New York. Principalul suspect se declară nevinovat. Judecătorii vor decide Sursa foto. NYPD

Autorul atacului armat de la metroul din New York, de luna trecută, a pledat nevinovat în fața tribunalului federal din din Brooklyn. În vârstă de 62 de ani, Frank James a provocat unul dintre cele mai violente atacuri din istoria metroului newyorkez. El a urcat într-un tren, iar după ce s-au închis ușile a deschis focul asupra călătorilor. A fugit, când trenul a oprit în stația următoare, profitând de haosul creat, dar a fost prins câteva ore mai târziu.

Procesul bărbatului acuzat că a deschis focul într-un metrou, luna trecută, în New York, a început la tribunalul federal din Brooklyn. Frank James susține că este nevinovat, deși autoritățile americane consideră că ar fi provocat unul dintre cele mai violente atacuri din istoria sistemului de transport în comun din New York, potrivit Reuters.

Frank James, în vârstă de 62 de ani, urmează să fie pus sub acuzare pentru acest atac cu focuri de armă și fumigene din 12 aprilie. În urma acestui incident au fost rănite un număr de 23 de persoane. Avocatul inculpatului, Mia Eisner-Grynberg de la Federal Defenders of New York, a refuzat să facă declarații pe acest subiect, conform sursei citate mai sus.

Se pare că bărbatul va pleda nevinovat pentru acuzațiile de terorism și uz de armă. Frank James ar putea fi condamnat la închisoare pe viață dacă va fi găsit vinovat de comiterea unui atac terorist asupra unui sistem de transport în comun.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto. Twitter Oddie The Ðoge

Atacul de la metroul din Brooklyn

Poliția din New York a declarat că 10 persoane au fost împușcate în atacul care a avut loc în trenul care se deplasa spre Manhattan, în dimineața de 12 aprilie. Atacatorul a urcat în garnitura de metrou, în timpul navetei de dimineață și, după ce a aruncat o fumigenă, a deschis focul la întâmplare. Alte 13 persoane, potrivit autorităților, au fost rănite în timp ce încercau să scape din tren. Nimeni nu a fost rănit, în acest incident.

Incidentul a pus în alertă poliția din New York care a declanșat o urmărire pentru identificarea și reținerea atacatorului. În cele din urmă a fost arestat Frank James, după aproximativ 30 de ore. Bărbatul s-a predat, susține avocatul Eisner-Grynberg, după ce și-a văzut fotografia la știri. El ar fi sunat la linia telefonică a Departamentului de Poliție din New York.

Până în prezent, autoritățile nu au reușit să stabilească cauza acestui atac. Potrivit poliției, Frank James, originar din Bronx, cu adrese recente în Philadelphia și Milwaukee, a postat videoclipuri pe YouTube înainte de atac în care se adresa primarului orașului New York, Eric Adams, și se plângea de prezența persoanelor fără adăpost în vagoanele de metrou.

Sursa foto. Twitter