Rapper-ul Lil Loaded s-a sinucis la doar 20 de ani. Se temea că ajunge după gratii

Rapper-ul Lil Loaded s-a sinucis la doar 20 de ani. Potrivit unor voci, acesta se temea că va ajunge după gratii, fiind anchetat cu privire la moartea prietenului său în vârstă de 18 ani.

Rapper-ul Dashawn Maurice Robertson, cu numele de scenă Lil Loaded, în vârstă de 20 de ani, s-a sinucis. Vestea a fost făcută publică de către avocatul tânărului artist. Potrivit unor voci, rapper-ul și-a luat viața de teamă să nu ajungă după gratii. „Din păcate, pot confirma că domnul Robertson a murit, ca urmare a unei sinucideri”, a transmis avocatul.

Rapper-ul se temea că ajunge după gratii

Avocatul artistului, Ashkan Mehryari, a anunțat moartea acestuia, după ce tânărul a recurs la suicid. Medicul legist care a demarat examinările, însă, nu s-a pronunțat cu privire la circumstanțele decesului.

Rapper-ul urma să se prezinte în fața magistraților, fiind judecat într-un dosar în care este acuzat de omor, după ce, acum 3 trei ani de zile a fost implicat în împușcarea lui Khalil Walker, prieten al rapper-ului. Lil Loaded a fost arestat, anul trecut, în luna octombrie.

Rapper-ul Lil Loaded s-a sinucis la doar 20 de ani. Se temea că ajunge după gratii

”În așteptarea unui proces cu acuzații atât de serioase ca în cazul domnului Robertson, situația poate deveni extrem de stresantă, și e posibil să fi contribuit la tragicul său deznodământ. Cred el avea o stare mentală bună cu privire la acuzații și la data prezentării în fața instanței, care se apropie”, a spus avocatul, susținând că moartea acestuia a fost un ”șoc total”.

Cine a fost artistul. Era speranța muzicii rap

Dashawn Maurice Robertson, cu numele de scenă Lil Loaded, a fost un rapper american în vârstă de 20 de ani.

Tânărul s-a născut în San Bernardino, California. A devenit popular în anul 2019, după ce și-a lansat piesa „6locc 6a6y’ care a devenit virală - a strâns peste 29 de milioane de vizualizări. Unele voci susțin că artistul era speranța muzicii rap.

„Acest copil era pe o cale grozavă. Se lupta cu unele lucruri despre care ne-am fi dorit să știm”, s-a exprimat tanley Gabart, care a lucrat cu casa de discuri la care se afla tânărul rapper.