Un delir cu ștampilă: Raportul Departamentului de Stat despre România

Un delir cu ștampilă: Raportul Departamentului de Stat despre România

Departamentul de Stat al SUA a dat publicității, grație semnăturii lui John J. Sullivan, Acting Secretary of State, Documentul intitulat Country Reports on Human Rights Practices for 2017.

Prefața reamintește posibililor consumatori ai textului ceea ce, de regulă, broșurile care însoțesc articolele de consum, de la burgeri pînă la arme de asalt, prezintă drept mod de folosire. Primele rînduri stau sub semnul bombasticismului de tip hollywoodian în pelicule despre intervenția Americii pentru a salva omenirea de la un atac al extratereștrilor. Simți nevoia cînd le citești, și fără a fi o chelneriță proaspăt divorțată, dar mîndră că servește cartofi prăjiți în SUA și nu în Anglia, să iei poziție de drepți și să verifici, discret, dacă e dreaptă dunga de la chiloți:

„Sîntem o națiune întemeiată pe credința că fiecare persoană e înzestrată cu drepturi inalienabile. A promova și a apăra aceste drepturi e fundamental pentru ceea ce sîntem noi ca țară”.

Chiar din aceste rînduri de început se anunță, fie și în sunete de trîmbițe și cimpoaie, scopul Rapoartelor anuale privind respectarea drepturilor omului în aproape 200 de state și teritorii. Americanii sînt definiți esențial ca luptători pentru drepturile omului. Atît de înrăiți sînt americanii în credința lor în drepturile omului, încît felul în care se respectă aceste drepturi devine criteriul fundamental de apreciere a unei țări de către un american. Cînd am studiat despre fenomenul Jineteras din Cuba, am citit că mulți americani bat drumul pînă la Havana numai pentru a avea o experiență de o noapte cu o creolă. Citind Prefața la Raportul pe 2017, îmi dau seama că respectivilor nu li s-a adus la cunoștință faptul că în Cuba se încalcă drepturile omului. Cum să te culci cu cineva într-o țară unde nu se respectă drepturile omului?

Ne puteți urmări și pe Google News

Departamentul de Stat al SUA și-a asumat cu de la sine putere misiunea de a-și da cu părerea despre cum se respectă drepturile omului în 200 de țări ale lumii. Firește, printre aceste țări nu se numără America. Așa cum a arătat Bogdan Iacob pe site-ul InPolitics.ro, Rapoartele pe 2017 sînt deosebit de critice nu numai în privința României, țară care, Babuinie fiind, se poate presupune că-i poți striga că mă-sa-i curvă, fără riscul să te trezești cu o oală de zoaie în cap, dar și în privința Franței, a Italiei, a Japoniei. În viziunea Departamentului de Stat al SUA peste tot în lume drepturile omului sînt încălcate. Sînt ele încălcate și în SUA? Nu știm. Pentru asta ar trebui ca fiecare dintre țările verificate de SUA la drepturile omului să întocmească și ele Rapoarte anuale privind respectarea în SUA a dreptului omului de a fi ciuruit cu pușca mitralieră în timp ce ia masa la un fast food.

Înainte de Marea Debarcare în Normandia, militarii americani au primit un fel de îndrumar despre țara în care urmau să descindă de pe vapoare, îndrumar care le spunea lucruri esențiale despre Franța, de la Napoleon pînă la ce înseamnă Bonjour. Grație acestui Îndrumar, americanii nu s-au făcut de rîs în postura de ocupanți ai Franței. N-au cerut la restaurant o pulpă de Cocoș Galic și n-au plesnit franțuzoaicele întînite în cale peste fund în timp ce mestecau gumă. Deși emis de Departamentul de Stat și nu de Departamentul Apărării, Raportul despre drepturile omului într-o țară se vrea și el un îndrumar, nu pentru militarii americani, ci pentru birocrații de la Washington. Înainte de a lua o decizie în legătură cu o țară, respectivii dau fuga la Raportul Departamentului de stat pentru a vedea dacă în țara respectivă se respectă drepturile omului.

Potrivit aceleiași prefețe, „Rapoartele sînt (…) sînt folosite de diferiți actori, incluzînd Congresul U.S., ramura Executivă și Ramura judiciară ca sursă pentru pentru deciziile de luat în diferite materii, de la asistență pînă la azil”.

Dacă Raportul anual al Departamentului de stat e un fel de îndrumar pentru diferiții actori ai vieții politice americane în luarea unor decizii despre o anumită țară de pe glob, e musai ca acest Raport să reflecte realitatea din țara respectivă. Dacă n-o reflectă, dacă autorii au pus de la ei putere minciuni sau vorbe strecurate de forțe obscure din țara respectivă înainte de toate sînt chiar beneficiarii, americanii, adică. Dacă de exemplu, Îndrumarul le-ar fi spus militarilor americani că toate franțuzoaicele sînt curve, mai mult ca sigur mulți dintre ei s-ar fi ales cu nasul spart la prima întîlnire cu o franțuzoaică.

Din această perspectivă, am socotit că-mi pot permite să verific afirmațiile din Raport prin confruntarea cu realitățile noastre din 2017 nu la toate capitolele, ci doar la cel care mă pricep bine: Presa.

Ca om de presă, și mai ales ca om care urmărește presa din România, am vrut să văd ce spune Raportul despre presa românească din 2017. De mult n-am mai citit asemenea neghiobii purtînd ștampila de prestigiu a Departamentului de Stat al SUA. Pe perioada protestelor TeFeListe din Piața Victoriei, România tv și Antena 3 au adoptat o poziție critică. Din punctul de vedere al minimei democrații, cele două televiziuni n-au făcut altceva decît să beneficieze de libertatea de exprimare. Așa cum TeFeLiștii au beneficiat la rîndul lor de libertatea de exprimare. Televizunile Diviziei Presă, Digi tv și Realitatea tv, au cîntat mișcările, ba chiar s-au transformat în instigatoare la ieșirea în stradă, ceea ce n-are nicio legătură cu condeiul. Are legătură în schimb cu epoletul. Indiferent de motiv, putem spune că, la nivelul presei din România, față de mișcările de protest ale unei părți a electoratului, s-a înregistrat un echilibru. Ce scrie Raportul despre poziția adoptată de cele două televiziuni?

„Două posturi tv majore, Antena 3 și România Tv, au fost controlate de oameni de afaceri care erau susținători vocali ai guvernului. Ambele surse au transmis reportaje extrem de critice și inexacte faptic ale protestelor antiguvernamentale din ianuarie. ONGurile au protestat împotriva surselor pentru că au dorit compromiterea demonstranților precum și a libertății de exprimare.”

Cum adică? Dacă eu, ca jurnalist, mă întreb din ce trăiește liderul în chiloți al „Corupției ucide”, de ce participanții la demonstrații fugeau de televiziuni – inclusiv de cele ale lor – și cînd apăreau în fața camerelor video refuzau să-și spună numele întreg înseamnă c-am limitat libertatea de exprimare? Păi dacă ai ieșit în stradă din convingere, dacă ești mîndru de asta, de ce să te temi să-ți spui numele? Nu cumva pentru a nu se afla c-ai venit acolo adus de alte motive decît cele ale indignării? Cum e posibil ca un Document asumat de Departamentul de stat să formuleze cu ochii larg deschiși neghiobia TeFeListă că orice critică adusă unei demonstrații e compromitere a libertății de exprimare?

În 2017, un grup de jurnaliști în frunte cu directorul nu demult numit Sabin Orcan au plecat de la România liberă. Mulți dintre cei plecați, inclusiv Sabin Orcan, au evitat să explice de ce au părăsit ziarul. Cu toate acestea, Raportul vede în plecarea respectivilor urmarea faptului că alde Mălin Bot și Ondine Gherguț au vrut să publice materiale anticorupție, ceea ce nu a fost pe placul patronului.

Sabin Orcan și grupul plecat fac acum o nouă publicație. Mălin Bot n-a fost invitat să participe, ceea ce a dus la o polemică între el și ceilalți. Să credem că grupul Sabin Orcan nu-l vrea pe Mălin Bot pentru că acesta luptă împotriva corupției?

Sînt indiscutabile forțări, ba chiar și falsificări grosolane ale realităților din presa românească.

De ce?

Pentru că Raportul e chitit să denunțe că în România presa e sub puterea oamenilor cu bani, care oameni cu bani, spre deosebire de cei din America, vor să vîre presei pumnul în gură.

Dezvăluirile făcute anul trecut au arătat că presa noastră a trecut demult din stăpînirea mogulilor în cea a sergenților majori mesianici din instituțiile de forță, că Binomul SRIDNA impune presei ce să scrie și cum să scrie și tot în schimbul paralelor. Dacă era cinstit, Raportul arăta asta drept încălcare a libertății presei în 2017.

La fel, dacă era cinstit, Raportul trecea printre gravele atentate la libertatea presei campania dusă de Codruța Kovesi pentru a-i condamna pe jurnaliștii de la Antena 3.

Codruța Kovesi e demnitar al României. Ea a dat în judecată niște jurnaliști care au făcut dezvăluriri incomode despre ea ca demnitar. Raportul nu suflă o vorbă despre acest atentat la libertatea de exprimare. Vorbele zise de Carmen Dan și Gabriela Firea în replică la acțiuni ale presei sînt puse la zid ca încercări de intimidare a presei. Darea în judecată a unor ziariști de către demnitarul Codruța Kovesi pentru cele dezvăluite despre ea nu sînt încercări de intimidare, nu-i așa?

De ce deosebirea asta?

Pentru că Raportul își propune să demonstreze, forțînd realitățile noastre, că biata presă independentă e în România sub călcîiul mogulilor și al Puterii PSD.

Mai mult decît în anii anteriori, Departamentul de stat al SUA a dat publicității un delir cu ștampilă despre România.

Aveți cumva cunoștință de vreun scîncet de protest de la vreuna din instituțiile care conduc România? De la Președinție, de la Guvern, de la Ministerul de Externe?