Guvernul interimar din Bulgaria a publicat o serie de rapoarte ce conțin activitățile de contrainformații, informații militare și civile în 2021. În această privință, Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) a prezentat modalitățile prin care Rusia încearcă să atragă de partea ei surse din Bulgaria și care este planul Moscovei.
DANS a dezvăluit că Bulgaria reprezintă obiectul unui interes sistematic de intelligence. Acțiunea e îndreptată către angajamentele țării față de UE și NATO, modernizarea armatei bulgare, economia și politica internă. Ea vine pe fondul alegerilor parlamentare de anul trecut.
„Există încercări de influențare și impact în instituțiile de stat, militare, educaționale și religioase, mass-media, sectorul neguvernamental”, a subliniat DANS într-un comunicat.
În continuare, agenția de securitate a amintit de rețeaua de spionaj distrusă la începutul anului trecut, la care a participat un fost ofițer superior de informații militare și de „întreruperea activităților cetățenilor ruși simpatizanți cu activitățile serviciilor speciale ruse”.
În acest sens, trei diplomați ruși au fost declarați persoana non grata. Mai mult decât atât, guvernul bulgar condus de Kiril Petrov a expulzat 70 de diplomați și angajați ai ambasadei ruse de la Sofia.
Cum încearcă forțele ruse să atragă surse bulgare
În cuprinsul aceluiași raport publicat de DANS se exemplifică tactica folosită de Rusia pentru a atrage surse bulgare. Totodată, se arată că în a doua jumătate a anului 2021, Federația Rusă lansează o campanie hibridă la scară largă pentru a pune capăt expansiunii NATO către est și pentru a păstra influența Rusiei în țările vecine.
Pentru a face posibil acest lucru se folosește un set complex de instrumente, printre care forța militară, serviciile speciale, pârghiile economice, campaniile de propagandă informațională și campaniile de dezinformare, dar și atacurile cibernetice.
Astfel, președintele DANS, Plamen Tonchev, a punctat ideea Rusiei de a sista expansiunea NATO spre est, menționând că acțiunile sale s-au intensificat în acest sens în 2022, atunci când a atacat Ucraina, în februarie.
Rusia a încercat să oprească expansiunea NATO spre est
„Acțiunea Rusiei, fără precedent în noua istorie europeană, a erodat ordinea internațională de drept, a condus la creșterea riscurilor economice la nivel global și a creat un nou vector de migrație.
În același timp, invazia rusă a consolidat unitatea Uniunii Europene și NATO și hotărârea de a proteja valorile și interesele comune și de a reduce dependența de Rusia în sfera energiei și apărării, pe care Moscova le folosește în mod activ în cadrul setului său de instrumente hibride”, a subliniat șeful agenției.
Raportul mai notează că dependența semnificativă față de Rusia creează riscuri suplimentare. Spre exemplu, anul trecut, DANS a raportat o creștere a atacurilor cibernetice în Bulgaria. În plus, presiunea migratorie către Bulgaria a crescut anul trecut de peste trei ori față de 2020.
În continuare, raportul a punctat principalul punct destabilizator al mediului de securitate, ce stă în războiul din Ucraina.
„Principalul factor destabilizator al mediului de securitate a fost opoziția crescândă a Federației Ruse față de Occident și presiunea acesteia împotriva Ucrainei. Acestea sunt condiționate de aspirațiile Moscovei de forță pentru a schimba, prin mecanisme de forță, ordinea mondială conform înțelegerii sale și de a-și forma propria sfera de dominație și influență”, potrivit Mediapool.