„Lipsa de oxigen (n.r. de la spitalul din Târgu-Cărbunești) s-a datorat, pe de o parte, vinovăției firmei care gestionează acel rezervor cu oxigen care este instalat la spital, pe de altă parte, managementului spitalului”, a transmis prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu într-o conferință de presă de vineri, 29 octombrie, în care au fost prezentate principalele concluzii ale anchetei realizate de Corpul de Control al Prefecturii.
În urmă cu opt zile, mai mulți pacienți internați la secția ATI de la spitalul din Târgu-Cărbunești și-au pierdut viața, după ce unitatea sanitară a rămas timp de trei ore fără oxigen. Inițial, autoritățile au anunțat o defecțiune la nivelul instalației de oxigen și au activat planul roșu de intervenție. O parte dintre pacienți fuseseră deja transferați la alte unități medicale când s-a ajuns la concluzia că, de fapt, instalația nu era stricată, ci nu mai prezenta oxigen. A fost haos total la spitalul din Târgu-Cărbunești, autoritățile luând decizia ca, în cele din urmă, pacienții transferați să revină la unitatea sanitară unde a avut loc incidentul.
Vinovații pentru incidentul de la Târgu-Cărbunești
În urma evenimentului de la spital, Corpul de Control de la Prefectura Gorj a realizat o anchetă. Marcel Iacobescu, reprezentantul instituției, a prezentat primele concluzii ale investigației. Vina este atât a firmei responsabile de instalația de oxigen, cât și a managerului unității sanitare, a transmis Marcel Iacobescu.
Corpul de Control a descoperit numeroase nereguli atât în ceea ce priveşte managementul unităţii spitaliceşti, cât şi respectarea clauzelor contractuale între spital şi firma care asigură necesarul de oxigen medicinal.
Neregulile găsite de Corpul de Control
Corpul de Control al Prefecturii la Spitalul din Târgu-Cărbunești a ajuns la concluzia că „managementul spitalului de la Cărbunești, în momentul în care și-a perfectat contractul cu firma de gaz, a omis să treacă în contract rezerva intangibilă de oxigen, adică dacă la cald s-au vehiculat anumite informații că acea rezervă trebuia să fie de 30%, în contract nu era trecut”, a explicat prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu.
„Firma a aprovizionat constant cantitatea de oxigen la două zile, acel stocator de oxigen era supravegheat de firmă, dar datorită neglijenței nu au observat că spitalul a rămas fără oxigen.”
Amendă de 10.000 de lei pentru managerul spitalului
„Managementul spitalului nu a instituit un program de supraveghere al instalației de oxigen. În baza contractului cu firma, spitalul era obligat să numească o persoană care să supravegheze instalațiile, această persoană să fie instruită de societate și să urmărească instalațiile și să raporteze orice anomalie. Acest lucru nu a fost făcut, firma nu a avut pe cine să instruiască. Spitalul a considerat că stocatorul de oxigen este proprietatea firmei”, a mai transmis prefectul de Gorj.
Managerul spitalului, Claudiu Târziu, a fost sancționat cu o amendă în valoare de 10.000 de lei. Amintim că reprezentantul instituției a avut o reacție foarte iritată în momentul în care jurnaliștii au cerut detalii în legătură cu contextul în care pacienții de la ATI au decedat. „Nu am avut timp să mă interesez”, a transmis Claudiu Târziu. Ulterior, în urma presiunii presei, managerul a recunoscut că pacienții au murit din cauza lipsei de oxigen, cu toate că anterior nu știa să spună care este motivul pentru care au avut loc tragediile.
„ZERO” stoc de medicamente și aparatură medicală
„Totodată, din punct de vedere al activităţilor de incendiu/explozie s-a constatat că nu a fost întocmit un grafic de întreţinere şi verificare pentru instalaţia de oxigen, care să asigure funcţionarea în parametrii normali a instalaţiei de alimentare cu oxigen, prin monitorizarea rezervei de oxigen, precum şi a eventualelor scurgeri accidentale de oxigen”, a mai spus prefectul de Gorj. Stocul de medicamente și echipamente medicale „era zero”, potrivit lui Marcel Iacobescu.